Pelerinaj și Liturghie, concerte și ceremonii militare la Putna, de sărbătoarea Sfântului Ștefan cel Mare

720

Sărbătoarea Sfântului Ștefan cel Mare a început la Mănăstirea Putna, în mod firesc, cu slujba de priveghere oficiată sâmbătă seara de PS Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Duminică, la primele ore ale dimineții, starețul mănăstirii a întâmpinat corurile din vetrele folclorice ale Bucovinei. Cântăreții au făcut o procesiune simbolică de la intrarea în comună până la mănăstire. Alături de ei s-au aflat gospodari din zonă, preoți, dar și reprezentanți ai autorităților de stat.

„Vă spunem «Bun venit!» și vă poftim să litughisim împreună. Noi, cler și popor, împreună săvârșim «Liturghia neamului», liturghie care atrage după sine pacea, binecuvântarea și bucuria”, a spus Arhimandritul Melchisedec Velnic.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Episcopul vicar Damaschin Dorneanul, alături de mai mulți preoți și diaconi.

În predică, PS Damaschin a subliniat coincidența ca la o sărbătoare a unui Sfânt Domnitor și viteaz comandant de oști, la care participă reprezentanții Armatei Române, să urmeze a fi citit textul evanghelic despre vindecarea minunată a slujitorului unui sutaș (centurion roman). Mai departe, ierarhul a vorbit despre misiunea creștinilor ca „ostași ai lui Hristos”. Video, aici.

La finalul slujbei a avut loc un concert susținut de Corul militar „Răzeșii” al Batalionului 335 Artilerie „Alexandru cel Bun” din Botoșani, condus de Preot Teodor Cenușă și de Grupul vocal-tradițional „Ai lui Ștefan, noi oșteni”, de la Liceul Tehnologic „Ion Nistor” Vicovu de Sus, condus de profesorul Vasile Schipor.

Evenimentul a continuat cu ceremonia militară. A fost intonat imnul național, au urmat depuneri de coroane de flori la mormântul Sfântului Ștefan și defilarea drapelului de luptă și a detașamentului de onoare.

La manifestări au participat mai mulți reprezentanți ai autorităților de stat, între care noul Secretar de stat pentru culte, Ciprian Olinici. De asemenea, au fost prezente autorități din Basarabia.

Festivitățile s-au încheiat cu mulțumirile starețului Putnei către toți cei care au făcut posibil evenimentul. De sărbătoarea Sfântului Ștefan cel Mare, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a acordat cea mai înaltă distincție a eparhiei Miniștrilor Apărării din România și din Republica Moldova, „Crucea Bucovinei”.

Întregul eveniment a fost transmis live pe pagina de Facebook a Mănăstirii Putna.

Sursa: basilica.ro


Articole postate de același autor
1178

„Să nu ne punem încrederea în noi, ci în Dumnezeu”(II Cor. 1, 9). În Duminica a XVIII-a după Cincizecime PS Siluan, Episcopul Orheiului, a liturghisit la Catedrala Mitropolitană din Chișinău

„Să nu uite nimeni că este al lui Dumnezeu cu sufletul şi cu trupul, că depinde de Acela în toate clipele vieţii şi în toate cerinţele sufletului şi trupului. De aceea să se îndrepte către Dumnezeu ori de câte ori sufletul şi trupul simt o anumită nevoie…” (Sfântul Ioan de Kronstadt) În Duminica XVIII-adupă Cincizecime, […]