Păcatul meu este otrava vieţii mele

2593

Noi suntem răi, maică! Numai Dumnezeu e bun. Şi Dumnezeu de aia S‑a făcut om: să ne dea putere să ne facem buni. Fără puterea Lui, niciun om nu poate fi bun. Poate să fie cumsecade… adică, aşa, dacă nu‑l stârneşti.

Ia, stârneşte un om bun, să vezi ce poate să facă! Nu? Ei, Dumnezeu ne vindecă de răutate, ne vindecă de vulnerabilitatea la sugestiile celui rău şi de firea noastră care, fiind slabă şi având nevoi şi slăbiciuni, aceste nevoi şi slăbiciuni ne împing să fim răi, ca să ne împlinim nevoile. Nu mai stăm să cerem ajutorul lui Dumnezeu. Deci, în momentul în care oamenii nu mai sunt în legătură vie cu Dumnezeu, nu‑şi dau păcatele să le ridice Dumnezeu – a venit Fiul lui Dumnezeu să ridice păcatul lumii.

Păcatul meu este otrava vieţii mele, care se revarsă, în primul rând, asupra copiilor mei, în familia mea, apoi la vecini şi în jurul meu! Când eu Îi dau păcatul lui Dumnezeu, El îl ridică de la mine şi‑mi dă harul Lui. Atmosfera se schimbă. În momentul în care omul n‑a mai dat măcar de patru ori pe an, măcar o dată pe an, nu şi‑a spălat sufletul de aceste păcate, ele au devenit răni. Păcatul e rană, maică! Păcatul este o rană a sufletului. Şi aşa cum rana trupului se infectează cu microbi şi viruşi, sau ce se întâmplă acolo, bacterii… aşa rănile sufletului se infectează cu draci care se cuibăresc în rănile noastre sufleteşti. Şi acei draci sunt mai activi decât microbii.

Pentru că în trupul nostru există anticorpi, care mai omoară microbii. În sufletul nostru, singurul anticorp împotriva dracilor este Dumnezeu. Şi dacă nu‑L băgăm efectiv în sângele nostru, în mintea noastră, în trupul nostru, suntem vulnerabili şi nu ne putem apăra. Deci, generaţii de generaţii nu s‑au mai spovedit, omul a acumulat păcate, şi‑a otrăvit viaţa cu aceste făpturi care ne chinuie, şi viaţa noastră a devenit un iad şi am vrea să ne simţim ca‑n rai… Omul a devenit tot mai dependent de plăcerea care te face să uiţi durerea. Şi fără această întâlnire cu Dumnezeu, noi rămânem sclavii plăcerii, că asta e esenţa căderii omului. Şi plăcerea, dacă nu e imediat, produce durere.

Sursa: Maica Siluana, Cu Hristos te intâlnești, mai întâi, în iad, Editura Lumea Credinței, București, 2013, p. 102


Articole Asemănătoare
4474

Să fim deasupra răutăţii prin bunătate, prin compătimire, prin iubire…

Ne spune Domnul: „Vreţi pace? Vreţi sporire în cele duhovniceşti? Vreţi să fiu alături de voi? Vreţi unitate, compătimire, fraternitate? Vreţi bunuri duhovniceşti şi materiale? Nu urmaţi exemplul rău al celuilalt! Faceţi voi binele! Dacă vreţi să aveţi binecuvântările Mele din belşug, faceţi bine, în locul răului primit!”. Posibil să fie puţin mai greu, dar acest lucru va avea un puternic ecou în ceruri. Într-adevăr, este […]

Articole postate de același autor
7202

Principalul e să te întorci la Dumnezeu

O persoană a venit la mine și mi-a spus: – Părinte, am păcătuit! L-am întrebat: – Te-ai rugat? – Cum să mă rog, dacă am greșit atât de mult? -În acest caz, copilul meu, ai păcătuit de două ori. Mai întâi pentru că ai căzut și apoi pentru că te-ai îndepărtat de Dumnezeu. Era nevoie […]