Actualitate

Unde este pavăza noastră în faţa duhurilor răutăţii care sunt sub ceruri?

Unde este pavăza noastră în faţa duhurilor răutăţii care sunt sub ceruri?

130
  De ce se îndrăcesc oamenii ?

Omul trăieşte într-un mediu social. Gândurile, dorinţele, faptele, viziunea asupra lumii îi sunt definite într-o măsură uriaşă de influenţa mediului care îl înconjoară. Ştiţi că, dacă un om sănătos se află multă vreme lângă un bolnav de tuberculoză şi respiră acelaşi aer cu acesta, se molipseşte şi el. La fel ne molipsim şi de la bolnavii de gripă. Aşa se întâmplă şi în viaţa duhovnicească. Dacă omul trăieşte în atmosfera mulţimii duhurilor răutăţii care sunt sub ceruri, în mijlocul smintelilor, al unor exemple grave de necredinţă şi de dezmăţ, într-o atmosferă de patimi omeneşti neînfrânate, dacă trăieşte într-o atmosferă de prostie şi de vulgaritate, această atmosferă nu are cum să nu-i molipsească sufletul.

El respiră zi de zi acest aer otrăvit, unde mişună duhurile răutății care sunt sub ceruri. Şi se molipseşte nefericitul suflet, şi se face el însuşi locuinţă a dracilor. Şi atunci, ce să facem? Unde să fugim de această atmosferă apăsătoare, încărcată cu primejdii de moarte? Unde este scăparea noastră? Unde este pavăza noastră în faţa dracilor, a duhurilor răutăţii care sunt sub ceruri? La toate întrebările grele să căutaţi totdeauna răspuns în Sfânta Scriptură. Uitaţi-vă în psalmul 61, şi acolo veţi afla răspunsul: De la Dumnezeu vine răbdarea mea, că El este Dumnezeul meu şi Mântuitorul meu, Sprijinitorul meu... în Dumnezeu este mântuirea mea şi slava mea; Dumnezeu este ajutorul meu şi nădejdea mea este în Dumnezeu. Iată unde este scăparea noastră, iată unde e antidotul otrăvii ce intră în noi din mediul care ne înconjoară.

Din Dr. Dmitri Avdeev, Când sufletul este bolnav, Editura Sophia, p. 25-26


Articolul Următor
Articole Asemănătoare
103

Blasfemie la adresa Bisericii Ortodoxe. Batjocura la adresa Sfintelor Icoane este promovată intens de media

Asociația Siguranța Auto a lansat „Sfinții Neocrotitori ai Smartphone-Condusului”, pentru a atrage atenția că icoanele de mașină nu îi protejează pe șoferi de pericolele folosirii telefonului atunci când conduc. Această asociație distribuie chiar și ilustrate șoferilor din trafic cu icoane ridiculizate care au pe chipul Mântuitorului, Îngerului protector și al Sf. Prooroc Ioan Botezătorul emoticoane […]

Articole postate de același autor
67

În ziua Praznicului Pogorârii Duhului Sfânt, PS Siluan, Episcop de Orhei, a liturghisit la Sfânta Mănăstire Curchi

În sfânta şi mărita zi de praznic a Pogorârii Duhului Sfânt, Cincizecimea sau Rusaliile, duminică, 22 mai/4 iunie 2017, Preasfinţitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan și Egumen al Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” de la Curchi, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească unită cu slujba Vecerniei în Catedrala […]