Actualitate

O nouă casă de închinăciune se va ridica…

2944

Un eveniment deosebit a avut loc  zilele acestea în oraşul Căuşeni. Enoriaşii din zona străzii Păcii din oraş s-au adunat la o slujbă religioasă prilejuită de un eveniment de-a dreptul istoric – sfinţirea locului pentru zidirea unui nou locaş sfânt. Este stabilit deja că noua casă de închinăciune va avea hramul Acoperământul  Maicii Domnului.

Dorim să atragem atenţia că în istorie faptele au fost ordonate astfel, de parcă înseşi Maica Născătoare de Dumnezeu a avut grijă de acest loc. Terenul a aparţinut unui bun creştin, Ion Godoroja, care a fost epitrop al bisericii din Căuşeni. Acest om, cu riscul vieţii a refuzat să dea cheile de la sfântul locaş autorităţilor bolşevice care vroiau să-l profaneze. Ulterior pe acest loc a locuit Maxim Pătrunjel, şi el epitrop al bisericii din Căuşeni. Urmaşii acestora au decis că cel mai bine ar fi dacă aici va fi înălţată o biserică.

S-a găsit şi un entuziast care, în aceste timpuri grele, s-a încumetat să meargă în fruntea cetei creştine, asumându-şi responsabilitatea pentru ridicarea noului locaş sfânt. Este preotul Andrian Eţco

Slujba de sfinţire a fost oficiată de către părintele Victor Velciug, protoiereu-mitrofor, protopop al raionului Căuşeni, însoţit de un sobor de preoţi printre care  Nazarie, cleric la mănăstirea Marta şi Maria, Simion, paroh al bisericii  cu hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil din satul Batâr, Victor, cleric al  bisericii cu acelaşi hram din satul Cârnăţeni şi Adrian, părintele despre care am vorbit mai sus.

În adresarea sa către enoriaşi părintele Victor Velciug a ţinut să accentueze: Ceea ce durăm doar pentru sine, va muri odată cu noi. Etern este ceea ce ridicăm în numele Domnului.

 Astăzi, putem spune, este ziua de naştere a unui locaş sfânt şi acest eveniment echivalează cu naşterea unei noi familii,  a continuat preotul şi apoi i-a avertizat pe creştini că vor fi multe greutăţi, vor fi şi ispite, de aceea ei trebuie să  fie uniţi.

Creştinii adunaţi aici, a menţionat părintele Nazarie, au cules nectarul de pe toate florile cele bune şi de aceea vor reuşi. Sunteţi prieteni întru Hristos şi vouă vă sunt adresate cuvintele Mântuitorului: Nu te teme, turmă mică!, a menţionat preotul Victor Ghenciu.

Cu înţelepciune a venit să-i povăţuiască pe creştini părintele Simion.  Tu poţi să taci dacă lucrurile tale vorbesc,  a spus el. Noi vedem, când omul cade, dar nu vedem cum se ridică. Trebuie să faceţi în aşa fel ca  nimeni să nu cadă.

Una din garanţiile că sfântul locaş va fi ridicat cu succes a fost prezenţa mai multor sponsori printre care Mihai Zglăvuţă şi Filip Donţu, ultimul  fiind şi şef de şantier. O veste bună veni de la Ierusalim. Acolo, pe locurile sfinte un grup de preoţi s-au rugat pentru ridicarea grabnică a noului locaş sfânt de la Căuşeni.

Ne aflăm pe strada Păcii  şi cu pace vom merge înainte,  a spus Eudochia Maximova, tatăl căreia a fost de asemenea epitrop de biserică. Acoperământul Maicii Domnului să fie de asupra noastră!

 Este şi urarea noastră la acest frumos început de cale.

Vladimir Sărătilă

sursa ortodox.md


Articole Asemănătoare
12

Să vă rugaţi mai mult pentru ceilalţi decât pentru voi

Când avem vreo problemă oarecare, noi sau altcineva, să cerem şi de la alţii rugăciune şi să-L rugăm toţi pe Dumnezeu cu credinţă şi iubire. Să fiţi încredinţaţi că lui Dumnezeu Îi sunt bineplăcute aceste rugăciuni şi intervine, făcând minuni. Asta n-am înţeles-o noi bine. Am luat-o aşa, simplu, şi zicem: „Fă o rugăciune pentru […]

Articole postate de același autor
3472

Preoți originari din republica noastră își duc ascultarea cu râvnă în Italia

Acum câteva zile am mers cu un spectacol creștin în câteva comunități ortodoxe din nodrul Italiei. Acolo am întâlnit și am avut posibilitatea să comunic cu mai mulți preoți vrednici, care au mers în orașele italiene unde a fost nevoie de un slujitor. Sunt preoți muncitori și cu râvnă aparte. Nu le este deloc ușor. […]