O femeie credincioasă şi un model luminos al mamei creştine – Preoteasa Irina Cij (1982 – 2020)

55813

Mesajul de condoleanţe al Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, la trecerea din această viaţă a Doamnei Preotese Irina Cij, 3 decembrie 2020.

Am primit cu multă tristețe vestea trecerii neașteptate din această viață a Doamnei Preotese Irina Cij, soția Preacucernicului Părinte Marin Cij, Președinte al Sectorului Sinodal Asistenţă Spirituală în Instituţiile Medicale, fiică vrednică a Bisericii noastre.

Iubită de familia sa şi de cei din jur, Doamna Preoteasă Irina Cij reprezintă pentru cei care au cunoscut-o şi au preţuit-o un model luminos al mamei creştine, care şi-a dedicat viaţa familiei sale – soțului și celor 8 copii, având o credinţă profundă şi statornică.

Harnică şi devotată, înţeleaptă şi răbdătoare, preoteasa Irina a unit în viaţa sa rugăciunea cu munca. Ea şi-a crescut copiii în dragoste faţă de Dumnezeu, Biserică și Neam.

Purtând cu demnitate şi răbdare crucea suferinței unei boli nemiloase, Dumnezeu a chemat-o la ceruri pentru a-i arăta că locul deplinei vindecări „de durere, întristare şi suspin” este viaţa veşnică din Împărăţia lui Dumnezeu.

Familia sa, apropiații şi credincioşii parohiei „Sf. Arhanghel Mihail” din Chișinău trăiesc astăzi o durere profundă, care nu poate fi alinată decât prin rugăciune şi prin pomenire pioasă şi recunoscătoare pentru tot ceea ce Doamna Preoteasa Irina a dăruit familiei, Bisericii şi comunităţii parohiale de pe lângă Spitalul municipal „Sf. Arhanghel Mihail” din Capitală.

În aceste momente de întristare, aducem mângâiere sufletească familiei îndurerate a Preacucernicului Părinte Marin şi ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Biruitorul morţii şi Domnul vieţii, să așeze sufletul roabei Sale Irina Preoteasa împreună cu Drepții, în lumina şi iubirea Preasfintei Treimi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit, potrivit făgăduinţei Sale din Evanghelie: „Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” (Ioan 11, 25)!

Veșnica ei pomenire din neam în neam!

Cu părintești condoleanțe și binecuvântări pentru cei îndoliați,

† VLADIMIR,
MITROPOLIT AL CHIŞINĂULUI ŞI AL ÎNTREGII MOLDOVE

***

Slujba de înmormântare va fi oficiată cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir de către PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, sâmbătă, 5 decembrie la biserica în construcție „Sf. Arhanghel Mihail” din Chișinău, str. Sf. Arhanghel Mihail 38,

ora 8.00 – Slujba Sfintei Liturghii;
ora 10.00 – Slujba Înmormântării.

 

Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
773

Prohodul Domnului în Vinerea Patimilor, la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului”

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, vineri seara, 22 aprilie 2022, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a săvârșit Denia Prohodului Domnului nostru Iisus Hristos la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din mun. Chișinău. Textul slujbei Prohodului îmbină profunzimea teologică şi frumuseţea poetică şi prezintă într-o formă concentrată învăţătura Bisericii despre […]