Actualitate

Să nu ne băgăm singuri în ispite

407

Dumnezeu intervine numai când omul nu mai poate. De aceea când suntem bolnavi trebuie să mergem la doctor. Hristos a făcut ca din câteva pâini şi peşti să se sature mii de oameni, a făcut o minune, însă atunci când mergeau pe cale, Iisus şi ucenicii cumpărau cele necesare pentru hrană, cum vedem şi din întâlnirea lui Iisus cu femeia samarineancă. Evanghelistul Ioan ne spune: că ucenicii Lui se duseseră în oraş ca să cumpere hrană (Ioan 4, 8). Sigur că cel ce săturase atâtea mii de oameni nu ar fi avut nevoie să cumpere, dar Hristos lucra şi ca Dumnezeu şi ca om, iar dumnezeirea intervine doar atunci când omul nu mai poate.

Părintele Rafail Noica: „de la Dumnezeu nici să nu aşteptăm mai puţin decât imposibilul, pentru că mai puţin decât imposibilul putem şi noi”. Atât cât putem din punct de vedere omenesc trebuie să facem, apoi să cerem ajutorul lui Dumnezeu. Ne rugăm pentru un bolnav, dar trebuie dus şi la doctor, ne rugăm pentru un examen, dar trebuie să şi învăţăm, ne rugăm pentru împăcare, dar trebuie să şi iertăm.

Trebuie din punct de vedere al omenescului să facem cât ne stă în putinţă, nu las un lucru în drum şi spun: lasă că are Dumnezeu grijă. Aceasta este ispitire şi Dumnezeu spune: să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău. Apostolii, când erau urmăriţi, fugeau şi se ascundeau, nu aşteptau ca Dumnezeu să-i facă invizibili. Sfinţii Părinţi mărturisesc toţi că cel ce se bagă singur în ispite greşeşte. Sunt mulţi care se chinuiesc fără nici un rost, după cum spunea şi sfântul Ignatie Briancianinov despre aşa numiţii asceţi care fac nişte nevoinţe suprafireşti fără nici un rost, ispitind în felul acesta pe Dumnezeu.

Mâncarea o binecuvântezi, dar dacă ai făcut-o rău ea te vatămă, pentru că îşi păstrează partea firească chiar dacă este sfinţită. La fel cu toate lucrurile sfinte: poţi să te îneci în aghiasmă, poţi să-ţi spargi capul cu o cruce sau cu o icoană, pentru că ele îşi păstrează şi proprietăţile fireşti, lucrarea firească, alături de cea harică.

Extras din Deşertăciunile lumii, Ierom. Ioan Buliga, Măn. Jacul Românesc, 2008

 


Articole Asemănătoare
92

De ce îl împovărezi atât de mult pe Hristos?

Oricum şi oricât ar vorbi cineva despre Părin­tele, nu poate să nu se refere şi să nu descrie cu tot sufletul delicateţea, simplitatea şi dragostea de care dădea dovadă în toate manifestările sale. Oferea mângâiere printr-un cuvânt sau o frază care deveneau balsam pentru toate şi pentru tot­deauna. Fiu mângâia prin cuvinte frumoase, ci prin […]

Articole postate de același autor
873

Dumnezeu pedepseşte răutatea noastră

Doi bătrâni, un soţ şi soţia sa, s-au îmbolnăvit de o boală foarte grea. Zăceau amândoi în pat, ducând boala fără să crâcnească. Într-o zi, însă, venind să îi spovedească şi să îi împărtăşească, aşa cum făcea în fiecare lună, înainte să sune la uşă, părintele îl auzi pe bărbat înjurând şi blestemând. – Ce […]