Suntem aşa, indiferenţi: „Eh, Doamne, ajuta-mă. Eh!… Dacă vrei, să mă ajuţi. Dacă nu, nu-i nimic.” Nu! Să ne socotim, după cum şi suntem, nevrednici. Că vezi ce zice Domnul: „Fiţi sfinţi, că Eu sfânt sunt.” Dar uite, noi greşim veşnic, de aceea nu putem niciodată să pretindem că suntem vrednici să ne ajute. Nu, că totdeauna calcăm voile lui Dumnezeu, vrând-nevrand. Ş-aşa că, daca cerem cu blândete, cu smerită cugetare ajutorul Domnului, într-aceaşi secunda harul Sfântului Duh ne ajută. Eh!… Dumnezeu să ne fie într-ajutor.
Pocăinţa psihică sau duhovnicească
Este o diferenţă clară între pocăinţa psihică şi pocăinţa autentică, pocăinţa duhovnicească? Într-adevăr, una este să tratezi lucrurile din punct de vedere psihic şi alta este să le tratezi din punct de vedere duhovnicesc. De regulă, dacă eşti format din punct de vedere duhovnicesc, eşti şi psihic, ceea ce nu este valabil şi invers, adică […]
Povestea singurei familii dintr-un sat din Alba: „vorbeau în împrejurimi că suntem fugari din calea legii”
Cheia, Alba, este un sat ce se-ntinde pe 80 de hectare și are șase locuitori, dintre care doi sunt copii. Satul mai are o școală și o biserică părăsite. Oamenii care îl populează sunt doi pustnici și o familie de tineri bucureșteni pe pajiștea cărora poposesc mai mereu străini. Cristina și Gabriel, împreună cu David și Alice, copiii […]