Mai mult face o picătură de rugăciune decât o mare de griji

2032

Trebuie să te ostenești și să fii osârduitor, nu să îți faci griji. Ostenește-te și fii osârduitor pentru adevărul și sfințenia lui Dumnezeu, și aruncă grija ta spre Domnul. El vrea de la noi ceea ce este în puterea noastră, nu ceea ce este doar într-a Lui. Mântuitorul a zis: „Cine dintre voi poate, îngrijorându-se, să adauge staturii sale un cot? Așadar, cu deplină încredere în Făcătorul nostru să săvârșim lucrarea dată nouă și să nu ne îngrijim de tot ce va veni și de tot ce poate veni. Mai mult face o picătură de rugăciune decât o mare de grijă. Mai ales, trebuie să nu ne facem griji cu deznădejde pentru Biserica lui Dumnezeu. Dacă este cineva, în această lume, ce are asigurată biruința finală, aceea este Biserica lui Hristos. „Și porțile iadului nu o vor birui.”

Sfântul Grigore Dialogul, descriind Biserica din vremea sa, o compară cu „o luntre veche, sfărâmată de furtună, în care intră apă din toate părțile, fiindcă scândurile ei sunt putrede și roase de zilnicele talazuri”. Asupra oamenilor erau atunci necazuri grele: foamete, boală, războaie, deznădejde; în urma deselor războaie, poporul era împuținat, pământul lăsat în părăsire; nimeni nu mai voia să se căsătorească, fiindcă toți gândeau că sfârșitul lumii este aproape. Așa era starea Bisericii acum douăsprezece veacuri. Sfârșitul însă n-a venit; starea s-a îndreptat; Biserica s-a întărit și s-a lărgit. Dacă omul ar fi cârmaciul corăbiei Bisericii, viforul ar fi nimicit-o cu totul – însă cârmaciul Bisericii, atunci și acum, este Atotputernicul Duh al lui Dumnezeu.

 

(Episcopul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, volumul II, Editura Sophia, București, 2003, pp. 266-267)


Articole postate de același autor
1190

Mitropolitul s-a întâlnit cu conducerea Companiei Naționale de Asigurări în Medicină

În seara zilei de 24 decembrie, ÎPS Mitropolit Vladimir a primit la sediul mitropolitan pe dna Valentina Buliga, director general al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină. S-a discutat despre modalitatea organizării, desfăşurării şi dirijării procesului de asigurare obligatorie de asistenţă medicală pentru diverse categorii de slujitori și nevoitori. Dna V. Buliga și-a exprimat deschiderea […]