Să ne rugăm cât mai des cu Rugăciunea lui Iisus

1128

Rugăciunea lui lisus se rosteşte astfel: „Doamne lisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. La început, ea se rostea fără adaosul cuvântului „păcătosul”, care a fost adăugat mai târziu. Acest cuvânt, ce cuprinde în sine recunoaşterea şi mărturisirea căderii – bagă de seamă Preacuviosul Nil Sorski – este potrivit nouă şi bineplăcut lui Dumnezeu, Care a poruncit să înălţăm rugăciuni către El dintru recunoaşterea şi mărturisirea păcătoşeniei noastre.

Pentru începători, făcând pogorământ neputinţei lor, Părinţii îngăduie împărţirea rugăciunii în două jumătăţi, spunând uneori: „Doamne lisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”, iar alteori: „Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. Totuşi, aceasta e doar o îngăduinţă şi un pogorământ, şi nicidecum o poruncă şi o rânduială care cere împlinire neabătută. Este cu mult mai bine a face mereu rugăciunea întreagă, fără a ocupa şi a răspândi mintea cu grija schimbării jumătăţilor. Nici cel care a primit această îngăduinţă neapărat trebuincioasă pentru neputinţa lui, această alternare, nu trebuie să şi-o îngăduie adesea. De pildă: te poţi ruga cu o jumătate a rugăciunii până la prânz, iar cu cealaltă, după prânz. Punând oprelişte asupra schimbării dese a jumătăţilor, Preacuviosul Grigorie Sinaitul spune: „Nu prind rădăcină pomii care sunt răsădiţi adesea dintr-o parte în alta”.

 

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Călăuza rugătoare. Izbăvirea de durerile ostenelilor zadarnice, Editura Sophia, pp. 29-30)


Articole postate de același autor
2523

Tămâia – semn al inimii deschise către Dumnezeu

Tămâia însoțește, de asemenea, orice act de cult, orice slujbă sau rugăciune săvârșite la biserică, la casa credinciosului sau în oricare alt loc. Tămâierea, înălțarea și răspândirea unor miresme binemirositoare prin arderea de tămâie, reprezintă mărturisirea credinței și a supunerii noastre față de Dumnezeu, prin fumul binemirositor care se înalță spre cer ca semn al jerfei […]


Foto