Actualitate

Liturghia Darurilor mai înainte sfințite la Mănăstirea Curchi

2025

Astăzi, 21 februarie 2018, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan a săvârșit Liturghia Darurilor mai înainte Sfințite în Biserica „Sf. Ier. Nicolae” a mănăstirii Curchi.

Conform rânduielii bisericești – Liturghia Darurilor înainte sfinţite este cea de-a treia Liturghie a Bisericii Ortodoxe şi se poate oficia de luni până vineri în Postul Mare, cu excepţia zilelor aliturgice, luni şi marţi din prima săptămână şi vineri în Săptămâna Patimilor, când nu se săvârşeşte nici o Liturghie din cele trei ale cultului creştin ortodox.

Prima săptămână din Postul Sfintelor Paşti are un caracter ascetic, cu un specific liturgic aparte. Este o liturghie mai specială, ea fiind de fapt o rânduială solemnă a împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În acest fel postul devine ceresc prin Euharistie, iar Euharistia se ia cu pregătire ascetică severă, vădindu-şi originea şi destinaţia cerească.

Având în vedere că Postul Paștilor este un timp înfrânării și al căinței, iar Liturghia un timp al bucuriei, Părinții Bisericii au decis ca în cazul în care sunt credincioși care doresc să se împărtășească și în cursul săptămânii, să se oficieze Liturghia Darurilor.

Potrivit tradiției, autorul Liturghiei Darurilor mai inainte sfințite este considerat Sfântul Grigorie Dialogul, episcopul Romei (+604). Nu putem spune cu siguranță ca Grigore cel Mare a înființat întreg oficiu liturgic al acestei Sfinte Liturghii, însă putem afirma că el a contribuit la îmbogățirea și la sistematizarea acestei Sfinte Liturghii pe vremea cât a stat la Constantinopol.

sursa http://manastireacurchi.md


Articole Asemănătoare
3465

În sâmbăta a II-a a Sfântului și Marelui Post, PS Siluan, Episcop de Orhei, a liturghisit la Sfânta Mănăstire Curchi

Sâmbătă, în a doua săptămână a Sfântului și Marelui Post, în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Porfirie, Arhiepiscopul Gazei (420), Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan și Stareț al Sfintei Mănăstiri Curchi, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, înconjurat de soborul preoțesc al Mănăstirii Curchi. Ierarhul, împreună cu credincioșii […]

Articole postate de același autor
2466

Parohia „Sf. Mare Mucenic Dimitrie” din or. Vadul lui Vodă a organizat un concert duhovnicesc cu participarea elevilor

Recent, în orașul Vadul lui Vodă, a avut loc un concert duhovnicesc cu participarea elevilor claselor I-IV-a de la școala primară nr. 19, din această localitate. Evenimentul a fost organizat de parohia „Sf. Mare Mucenic Dimitrie”, cu stăruința părintelui-paroh Igor Mămăligă, în conlucrare cu directorul şcolii primare din oraşul Vadul lui Vodă, dna Natalia Cotoman. […]