Actualitate

Liturghia Darurilor înainte sfințite la Catedrala episcopală din or. Soroca

2602

În prima vineri a Postului Mare, la Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din or. Soroca, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicarul Mitropoliei Moldovei, a săvârşit Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfinţite, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi ai Catedralei.

La sfârşitul slujbei, PS Ioan a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a prezentat şi explicat rânduiala Sfintei Liturghii a Darurilor înainte sfinţite .

Tot astăzi, după Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, Vlădica Ioan a citit Canonul Sf. M. Mc. Teodor Tiron, iar mai apoi, conform tradiției, a sfințit coliva care mai apoi a fost împărțită enoriașilor.

sursa http://ioanmosnegutu.info/


Articole Asemănătoare
269

Cinstirea Sfântului Mare Mucenic Pantelimon la Soroca

Joi, 9 august, în dimineața zilei de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Pantelimon Episcopul Ioan de Soroca a săvârșit Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfântului Mare Mucenic Dumitru” din municipiul Soroca, iar mai apoi a participat la aceeași slujbă și la Catedrala episcopală soroceană. Alături de ierarh s-a rugat și protoiereul mitrofor Nicolae CRAVEȚ, Protopop […]

Articole postate de același autor
26

Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala Mitropolitană din Chișinău

În Duminica a XXVII-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, a săvârşit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău. În rostirea predicatorială, PS Ioan a explicat credincioșilor Pericopa Evanghelică a Duminicii, care prezintă Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina. […]