Actualitate

Ce văd eu rău la celălalt, acela este un lucru pe care îl am eu în mine

34

Când cineva te vorbeşte de rău, să iei de acolo, că ceva adevărat este. Când te vorbeşte de bine, să vezi cât e de adevărat, că şi acolo e ceva adevă­rat. Să dăm slavă lui Dumnezeu.

Aproapele nostru este oglinda noastră, dar să nu luăm asta în mod absolut. Suntem cu toţii subiectivi, încă bolnavi, şi suntem ca nişte oglinzi concave sau convexe în care ne vedem deformaţi, mai laţi, mai lungi. Să avem prieteni, să avem prieteni care să ne spună cum ne vedem din afară, şi să discernem în ce ne spun ei, cât ne este de folos.

Dar ţineţi minte: ce văd eu rău la celălalt, acela este un lucru pe care îl am eu în mine. Dar dacă văd pe cineva că fură un portmoneu, asta nu înseamnă că eu sunt un hoţ refulat. Nu! Dar dacă zic: „Hoţii ăştia nenorociţi, i-aş strânge de gât", dacă simt o repulsie, o încărcare sentimentală foarte mare, în­seamnă că m-am lăsat de furat de curând sau tare îmi pare rău că n-am furat şi eu.

Când avem o încărcătură afectivă foarte mare faţă de un defect sau ceva neplăcut la ci­neva, atunci e proiecţie. Şi dacă am o admiraţie, tot pro­iecţie este, că proiectăm şi lucruri bune, acele lucruri mi­nunate din noi pe care nu îndrăznim să le trăim, să le lucrăm, şi le proiectăm pe Părintele, pe maica Siluana. Dar nu aş fi atras de nişte valori dacă nu le-aş avea în mine... Să luăm aminte!

Din Monahia Siluana Vlad, Deschide cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 152-153


Articole Asemănătoare
409

Dragostea mamei seamănă cel mai mult cu iubirea pe care ne-o arată Dumnezeu

Poate cea mai mare din minunile pe care Dumnezeu le-a făcut și le săvârșește până astăzi este legată de faptul că a creat pe lume mamele. Dragostea din inima mamei seamănă cel mai mult cu iubirea pe care ne-o arată Dumnezeu. Ea atinge niște cote de dăruire neînchipuite pentru rațiunea noastră. Născătoarea de Dumnezeu este […]

Articole postate de același autor
92

Maica Domnului ne ocrotește și ne ajută, numai s-o rugăm!

Oddată, pe când Sfântul Grigorie se afla în rugăciune înaintea icoanei Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, i-a cerut călăuzire pentru sine și pentru fiii săi duhovnicești, cerând a fi luat sub ocrotirea ei, ca ea să înlăture orice piedică către liniștirea desăvârșită. El a mai rugat-o cu stăruință să ia asupra ei grija pentru toate nevoile […]