Liturghia cosmică străbate
Cerul gurii noastre, negru de păcate...
Clopote răsună, alungând năluci,
Care-n minți slăbite stau pe la răscruci...
Scară de tămâie către nori se-nalță
Și pe ea coboară-n suflete speranță...
Darurile Sfinte își fac loc prin lume
Revărsându-și Harul peste cei din hume...
Cerul și Pământul se unesc în taină,
Aducând iubirea pe altar ofrandă.
Îngeri printre oameni, Crez și legământ,
Inimile-n ceruri sunt chemate blând...
Și se frânge iarăși trupul cel din pâine,
Să avem nădejde pentru zi de mâine...
Cât discernământul gândurile-mbracă,
Iar se Prea Sfințește firul cel de apă...
Mirul își revarsă pacea din potire
Peste frunți pornite spre desăvârșire...
Cugete se-apleacă întru rugăciune
Să își umple vase cu înțelepciune...
Savurând Cuvântul ca pe-o hrană-aleasă,
Inimi împietrite se întorc acasă...
Șlefuindu-și firea strălucește iară
Conștiința noastră ca o piatră rară...
Se deschid ferestre, praguri se închină
Cerului albastru, dragostei-lumină...
Liturghia cosmică străbate
Sufletele noastre, binecuvântate...
Autor: Diana Sava Daranuţa
