Păcatul – cel mai mare microb

3017

Din motivul că omul astăzi poate mai mult ca nici odată, îndepărtîndu-se de Dumnezeu, se teme și de moarte, astfel omul face tot cei posibil mai întîi să nu să se îmbolnăvească, căci astfel situația sănătății înrăutățindu-se poate să moară. Prin tot ce face omul ca să nu să se îmbolnăvească, mai întîi se străduie să nu să se molipsească de ceva să nu să se infecteze cumva cu microbi. Profitînd de tehnologia avansată a igienii face tot felul de dizinfectări, tot felul de curățenii, folosește tot felul de detergenți ca să țină cît mai departe de casa sa și de el personal orice formă de microb care ar putea să-l molipsească de ceva și astfel să se îmbolnăvească. Omenește vorbind nu este nimic rău în aceasta, căci trebuie să avem un aspect îngrijit și să nu trăim în mizerie. Problema apare, ca în multe cazuri similare ce ține de starea duhovnicească a fiecăruia din noi, că ne îngrijim doar pentru trup să nu se molipsească de ceva, să nu pătrundă vriun microb pe undeva, dar uităm sau aproape că nici nu ne mai găndim că sufletul deasemenea trebuie îngrijit și ferit de microbi. Unii s-ar putea cumva întreba: care sînt microbii sufletului?

La acestă întrebare ne răspunde foarte frumos marele sfînt al secolului XX, ierarhul Nicolai Velimirovici, supranumit pentru predicile și cuvintele sale de învățătură Noul Gură de Aur. Acest sfînt sîrb, în carte sa întitulată ”Gînduri despre bine și rău” spunte următoarele cuvinte care trebuie de luat aminte:,,Păcatul este microbul sufletului. Dintre toţi microbii din lume, păcatul este cel mai mare, cel mai statornic şi cel mai răspândit microb. Un singu păcat ajunge să-l doboare pe cel mai puternic om. Întocmai ca un singur cariu care se strecoară sub scoarţa celui mai puternic stejar! Care pe care va nimici mai curând: cariul pe stejar sau stejarul pe cariu? E limpede că mai degrabă cariul va nimici stejarul, decât stejarul pe cariu. Cugetă şi singur dacă mai este în sufletul tău ceva atât de dăinuitor şi de atot prezent precum păcatul. Păcatul se înmulţeşte mai repede decât orice altceva pe pământ”.

Așa dar iubiți credincioși să ne ferim mai întîi de microbul păcatului și apoi de ceilalți microbi. Oare nu v-ați gîndit niciodată cum de oamenii de altă data trăiau mai mult ca noi, nu erau infectați de atîția microbi, cu toate că nu aveau la îndemînă igiena de astăzi. Și de ce astăzi atîtea boli și atîtea cazuri de deces în floarea vîrstei. Deoarece astăzi oamenii se îngrijesc doar de trup, iar sufletul fiind molipsit de microbul păcatului, îmbolnăvește și trupul. Să căutăm mai întîi să igienizăm starea sufletească și astfel vom fi protejați și de microbii ce dăunează trupul.

 

Preasfințitul PETRU,

Episcop de Ungheni și Nisporeni


Articole Asemănătoare
2136

În Duminica Lăsatului sec de brînză PS Petru a oficiat Sfînta şi Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski”

În Duminica Lăsatului sec de brînză, 13 martie 2016, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni a oficiat Sfînta şi Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din oraşul Ungheni. În dimineaţa zilei, Preasfinţia Sa, a fost întîmpinat de soborul de preoţi slujitori împreună cu candidatul spre hirotonire în trepta de diacon, […]

Articole postate de același autor
1997

Copiii angajaţilor Academiei de Poliţie în grija instituţiei

  Astăzi, 6 iunie, angajaţii Academiei de Poliţie „Ştefan cel Mare” ce-şi gătesc copilaşii în clasa I, au fost invitaţi la serviciu împreună cu odraslele. 12 copilaşi au fost mângâiaţi cu dulciuri, rechizite şcolare şi cărţulii ziditoare pentru vârsta lor. Evenimentul a purtat un caracter mai festiv, desfăşurându-se în sala de şedinţe a instituţiei. Evenimentul […]