Actualitate

Legenda rândunelelor

14619

 

Se spune ca, pe când era copil, Mântuitorul Iisus era tare bun cu toate vietăţile, fie ele cât de mărunte.

Într-o zi, pe când avea numai câţiva aniţori, stătea pe malul unei ape şi se juca cu mâlul moale, modelând din el mici păsarele, pe care le aşeza apoi să se usuce la soare.

Trecând pe acolo un fariseu rău la suflet şi vrând să râdă de copilul ce se juca atât de cuminte, a vrut să lovească păsarile de lut cu piciorul.

Văzând ce vrea să facă, într-o clipă Iisus a lovit pământul cu palma lui mică şi, dintr-o dată, păsarile au prins viaţă şi si-au luat zborul, ciripind vesele şi jucăuşe.

Fariseul a rămas uimit, nemaiştiind ce să creadă!…

Aşa au apărut rândunelele, dar mai întâi ele nu aveau penele negre.

Treizeci de ani mai târziu, când Mantuitorul se afla răstignit pe Cruce, micile păsari nu l-au uitat pe cel ce le-a dat viaţă şi, venind şi aşezându-se pe braţele crucii şi pe capul şi pe umerii lui Iisus, încercau să smulgă cu cioculeţele lor mici ghimpii din cununa de spini a Mântuitorului, măcar cu atât să-i îndulcească chinul celui ce nu greşise niciodată nimănui.

În clipa în care Iisus a murit, de durere, rândunelele au îmbrăcat mantia lor neagră, de doliu, şi aşa au rămas pâna în zilele noastre, păsari binecuvântate de Dumnezeu şi iubite de oameni.

Din Legende creştine pe înţelesul celor mici / Leon Magdan. – Bucureşti: Editura Mateiaş, 2006

 


Articole Asemănătoare
5635

O întâmplare înfiorătoare despre educația rea a părinților

O întâmplare înfiorătoare o povestește Sfântul Grigorie Dialogul într-o convorbire cu Petru diaconul: „Pentru mulți copii se închide intrarea în Împărăția cerurilor dacă ei sunt crescuți rău. În cetatea noastră (Roma), un om foarte cunoscut, în urmă cu trei ani, a avut un copil de cinci ani pe care îl iubea foarte mult și pe […]

Articole postate de același autor
182

Dacă i-ai mărturisit duhovnicului și ai primit iertare, nu te mai întoarce înapoi

Părintele Porfirie vorbea despre diferența dintre smerita-cugetare și complexul de inferioritate. „Omul smerit, spunea, nu este o personalitate bolnavă. Are conștiința stării sale, nu și-a pierdut centrul personalității. Cunoaște păcătoșenia lui, micimea lui, și acceptă observațiile duhovnicului său, ale fraților săi. Îi pare rău dar nu deznădăjduiește. Se întristează, însă nu se istovește și nu […]