Copilul este plastelină în mâna părinţilor săi şi o modelează cum vor ei! Nu copilul îi modelează pe părinți! Nu personalitatea copilului dă tonul în educație! Pesonalitatea părinţilor dă tonul în educație! Şi de aceea, al doilea sculptor în crucea pe care o ducem, sunt părinţii!
Într-o zi a venit la mine o doamnă care avea un băiat de spovedit. Şi îmi sopteşte:
– Părinte, vedeţi cum vorbiţi cu el, că are trei facultăţi!
Na, ce sa-i zic.
I-am zis şi eu:
– Măi băiete, scoate mâinile din buzunar în biserică, şi dacă ai intrat fă o cruce că nu eşti în grajd! :))
El s-a sfiit, s-a înroşit tot, şi parcă s-a închis aşa în carapacea lui.. şi a zis:
– Părinte, n-am ştiut!
Mă uit la el şi îi spun:
– Mama e de vină, că nu te-a învăţat! Cum? La 28 – 30 de ani, tu să nu ştii să te închini într-o biserică?
I-am citit, l-am spovedit, l-am împărtăşit.. era cuminţel.
Şi la ieşire, mama dă să zică ceva, sa comenteze, iar băiatul i-a zis aşa:
– Mamă, taci! Puteai să îmi spui lucrul acesta de acasă, nu să îmi spună părintele în biserică!
Vedeşi? Aceasta înseamnă să ai menajamente faţă de copilul tău..
„Vai, să nu audă, să nu ştie, să nu se sperie, că-l deranjează, se supară!”
