ÎPS Arhiepiscop Petru a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Hîncu

2030

Marți, 13 iulie 2021, când este cinstit Soborul celor 12 Sfinți Apostoli, Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sf. Cuv. Parascheva” – Hîncu.

Săvârșirea acestei slujbe arhierești în această Sfântă Mănăstire a fost prilejuită de cinstirea Icoanei Maicii Domnului Făcătore de Minuni „Balîkina”, copia căreia veche de peste 300 ani a fost adusă în acest așezământ monahal de Înaltpreasfinția Sa.

Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de Ierarh în prezența a unui sobor de slujitori și a multor credincioși prezenți, în biserica „Sf. M. Mc. Pantelimon”.

După citirea pericopei evanghelice, Ierarhul a ținut un cuvânt predicatorial, în care a reflectat secvențe din istoria Icoanei Maicii Domnului „Balîkina”, vorbind și despre importanța și necesitatea cinstirii Sfintelor Icoane a Maicii Domnului

După încheierea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa a săvârșit și slujba aghezmei mici. Totodată, menționăm că după Sfânta Liturghie, Arhimandritul Pavel (Tabacari), Duhovnicul Sfintei Mănăstiri Hîncu, a felicitat dimpreună cu slujitorii mănăstirii, pe Înaltpreasfinția Sa, cu ocazia cinstirii Sfântului ocrotitor.

Biroul de presă al Episcopiei de Ungheni și Nisporeni
Foto: Arhidiaconul Veniamin (Seculțan)

Sursa: episcopia-ungheni.md


Articole postate de același autor
2058

ÎPS Părinte Mitropolit VLADIMIR aniversează astăzi, 19 decembrie, ziua numelui de botez

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit VLADIMIR aniversează duminică, 19 decembrie 2021, ziua numelui de botez. Înaltpreasfinţia Voastră, Astăzi, când suflarea Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Ierarh Nicolae Făcătorul de Minuni – al cărui nume l-aţi primit la Taina Botezului, permiteţi-ne să Vă adresăm felicitările noastre cordiale şi cele mai sincere urări de a păstori şi mai departe […]