PS Petru: Dacă am şti cât de mult ne iubeşte Maica Domnului

2202

Iubiţii întru Hristos fraţi şi surori, întotdeauna noi creştinii ortodocşi trebuie să aducem cuvinte de laudă Maicii Domnului, dar mai cu seamă atunci cînd biserica cinsteşte prin slujbele ei un eveniment sau o întîmplare din viaţa Maicii Domnului, care ne este şi mama noastră cea bună. La toate sărbătorile închinate Preasfintei Fecioarei Maria, găsim cuvinte de laudă şi de învăţătură,dar cele mai multe şi mai impunătoare cuvîntări sunt închinate la sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului. Aceasta fiind şi cea mai mare, dar şi cea mai veche sărbătoare închinată Sfintei Fecioare Maria, 

    Nimeni, oricît de iscusit ne-ar fi cuvîntul, nu putem să o lăudăm îndeajuns pe Maicii Domnului, frumuseţea, curăţenia şi dragostea ei. Şi, de aceea, aşa cum ne învaţă Sfinţii Părinţii, toţi trebuie să cerem cuvînt ca ea să ne inspire, ea să ne ajute să vorbim despre ea. Pînă şi rostirea numelui ei, al Maicii Domnului, este un lucru binecuvîntat şi trebuie să-l rostim cu evlavie şi cucernicie. Erau credincioşi înainte şi poate mai sunt şi azi, care atunci cînd îi rosteau numele Maicii Domnului, plîngeau.

    Pentru curăţia şi sfinţenia sa, Biserica noastra ortodoxa a ridicat-o pe Maica Domnului  deasupra heruvimilor şi serafimilor, între timp ce ereticii o necinstesc şi o socot o femeie oarecare pe Pururea Fecioara Maria.

    Maica Domnului este exemplul cel mai frumos de statornicie în credinţă. Credinţa Maicii Domnului a fost întodeauna vie şi adevărată. Ea nu s-a impus prin nimic, n-a făcut caz de autoritatea ei, putea să spună că este Maica Celui Care este Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos. N-a abuzat de acest statut, şi-a trăit credinţa fără zgomot şi într-o lucrare foarte tainică. Şi, mai presus de toate acestea, credinţa Maicii Domnului a fost una extrem de statornică. În chipul Fecioarei Maria aflăm ceea ce s-a pierdut în totalitate în lumea noastră mîndră şi agresivă: compasiune, blîndeţe, purtare de grijă, încredere şi smerenie. Acestea le vedem noi în chipul Maicii Domnului. Noi o numim Doamna noastră şi Împărăteasa cerului şi a pământului, însă ea – ce frumos! – se numeşte pe sine „roaba Domnului”. Ea nu caută să propovăduiască sau să demonstreze ceva şi totuşi simpla sa prezenţă, cu lumina şi bucuria care o însoţesc, îndepărtează neliniştea problemelor noastre. 

    Dacă vom preciza mai bine rolul Maicii Domnului, vom reuşi să înţelegem mai exact rolul femeii în Biserică. De aceea trebuie să se ia aminte că, femeile necinstesc pe Maica Domnului prin înfăţişarea lor provocatoare şi prin goliciunea lor,  prin faptul că vopsindu-se merg la biserică şi sărută icoanele. Şi ce este mai rău e că femeile nu-şi dau seama ca acest lucru este păcat. Dar totodată Maica Domnului se întristează nu doar pe femei, ci şi pe întreg poporul care trăieşte în mare necuviinţă şi nu se pocăiesc. Să ne străduim s-o cinstim cu adevarat, cu dor şi cu iubire pe Preasfînta Născătoare de Dumnezeu. În orice situaţie a vieţii acestea, să alergăm la Maica Domnului, dar cu credinţă. Cei care credem în Hristos, cei care suntem credincioşi adevăraţi ai Bisericii, să alergăm cu îndrăzneală la ea, să o rugăm din tot sufletul nostru, din toata inima noastră, cu toată credinţa şi puterea din noi. Să arătăm evlavie, să facem metanii, să-i sărutăm  cu evlavie icoana, să ne ungem cu untdelemn din candela ei ca să ne tămăduim trupeşte şi sufleteşte.

    Foarte frumos şi de luat aminte vorbea despre Maica Domnului, cuviosul Siluan Atonitul care zice: ,,Dacă am şti cum iubeşte Preasfînta Fecioară pe toţi cei ce păzesc poruncile lui Hristos şi cît îi este de milă şi se întristează pentru cei ce nu se îndreaptă”. De aceea iubiţi credincioşi cea mai mare cinste şi bucurie Maicii Domnului îi facem atunci cînd arătăm rîvnă, dragoste şi voinţă de a împlini sfintele porunci ale Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, pe care Preasfînta Fecioară Maria L-a născut fără ispită bărbătească.

    Să o rugăm dar pe Maica Domnului ca prin adormirea ei să adoarmă în  noi dea pururi  toate patimile, poftele şi cugetele cele spurcate, ca mai departe să dăruim prin săvîrşirea faptelor bune, toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu.

Preasfinţitul PETRU

Episcop de Ungheni şi Nisporeni


Articole Asemănătoare
2068

Dacă-l judecăm pe fratele nostru care a păcătuit, îl facem să cadă şi mai jos

Noi îi admirăm pe Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre pentru nevoinţele ascetice pe care le-au împlinit. Dar oare ce le dădea forţă de a le îndura? Bătrânul Antim sublinia: “Părinţii aveau platoşă credinţa neclintită în Dumnezeu şi străluceau de doriri sfinte. Dumnezeu îi lăsa să simtă încercarea suferinţelor atât cât voia, apoi le dădea harul […]

Articole postate de același autor
2114

Irod a murit, dar duhul lui de răutate mai bântuie şi astăzi

Naşterea Domnului este o sărbătoare care, pe lângă semnificaţiile teologice, e plină de bucurie duhovnicească. De evenimentul istoric şi mântuitor al Naşterii Domnului se leagă însă şi un moment plin de tristeţe – uciderea celor 14 mii de prunci. Din mărturiile evanghelice cunoaştem că Irod, fiind rănit de mânie, deoarece nu au venit magii să-i spună […]


Foto