Actualitate

Îndrăznește să înțelegi că Eu, Dumnezeu, te iubesc!

327

L-am căutat pe Dumnezeu în oamenii din satul meu. Apoi în cărți, în idei și simboluri. Dar acest lucru nu mi-a dat nici pacea, nici iubirea. Într-o zi am descoperit în scrierile Sfinților Părinți ai Bisericii că e cu putință să-L întâlnești pe Dumnezeu în mod real prin rugăciune. Și aici L-am auzit spunandu-mi: Îndrăznește să înțelegi că Eu, Dumnezeu, te iubesc!

Atunci, cu răbdare, m-am pus pe lucru. Astfel am înțeles treptat că Dumnezeu este aproape, că mă iubeste și că umplandu-ma de iubirea Lui, inima mea se deschide celorlalti. Am înțeles că iubirea e comuniunea cu Dumnezeu și cu celalalt. Și că fără aceasta comuniune, lumea nu e decât tristete, ruină, distrugere, masacre. Să vrea numai, lumea, să traiasca în această iubire, și atunci ar cunoaște viața vesnica.

Pr. Dumitru Stăniloae – “Mica Dogmatică vorbită. Dialoguri la Cernica“


Articole postate de același autor
915

Căsnicia e o lume înfrumuseţată de nădejde şi întărită de năpastă

Viaţa nu e o petrecere, aşa cum cred unii, care, după căsătorie, se prăvălesc din cer pe pământ. Căsătoria este o mare întinsă, şi nu ştii când te va arunca pe ţărm. Te însori cu persoana aleasă cu frică şi cutremur, şi cu mare grijă, apoi, după un an, doi, cinci, descoperi că te-a tras […]