Fățarnicul, pururea ținând ură în adâncul inimii lui, arată dragoste pe care o revarsă în afară la vedere, ca stâncile pe fundul mării, care acoperite de apa mică, devin un pericol neașteptat pentru cei ce nu se păzesc”, zice Sfântul Vasile cel Mare.
Fățarnicul evlavios, vrea să fie numit sfânt și închinat de toți. „Vezi înfățișarea lui exterioară și crezi că face toate după Dumnezeu”, dar inima lui este plină pizmă și de orice fel de răutate.
Crede că ascunde sub masca întristării cutezanța care este înăuntru și că ascunde urâciunile sufletului în haine străine.
Vorbește cu gura și cu buzele cinstește, dar inima lui este departe. Învață învățături în deșert, îi înșeală pe toți cu înfățișarea cuvioasă.
„Nu te fățărnici înaintea oamenilor”. „Căci cei fățarnici cu inima ascund mânie și moare de tânăr sufletul lor”, iar „fățărnicia ascunde amărăciune”.
Este vădit „cât de mare rău este fățărnicia și aceasta este rodul pizmei” atrăgând după sine toate relele.
„Căci pare să aibă vorba și chipul mielului, dar cele dinlăuntru nu diferă cu nimic de balaur”.
„Căci nu este lucru vrednic ca după înfățișare să iubești sau să urăști pe cineva, ci să îl cercetezi din fapte”.
„Unii oameni pe dinafară fățărnicesc prietenia, iar pe dinlăuntru sunt plini de răutate și de cruzime”.
Cea mai de pe urmă nedreptate este „să pari drept și să nu fii”.
(Sfântul Nectarie, Morala creștină, Editura Doxologia, traducere după Apanta erga vol. IV, Atena 2010)
