Actualitate

Dă-I puţin Celui care ţi-a oferit mult

166

Să urmăm Logosului, să urmărim desfătarea cerească, să ne izbăvim de moştenirea pământească. Să păstrăm dintre cele pământeşti doar pe cele bune, să ne mântuim sufletele prin milostenii, să dăm din bunurile noastre celor săraci, ca să devenim bogaţi în bunurile veşnice. Dă ceva şi sufletului, nu doar trupului! Ia ceva din pântecele tău, şi dă duhului! Primeşte ceva din focul care arde cele pământeşti şi îndepărtează-te de flacără! Răpeşte ceva din tiran şi încredinţează Domnului! Dă-I puţin Celui care ţi-a oferit mult. Dă-i-le pe toate Celui care ţi-a oferit totul. Niciodată nu vei depăşi mărinimia lui Dumnezeu, chiar dacă-ţi dăruieşti toate bunurile tale, chiar dacă te adaugi la acestea pe tine însuţi. Pentru că însăşi jertfa ta pentru Dumnezeu înseamnă un câştig pentru tine. Oricâte ai oferi, cele care rămân de plătit sunt multe. Şi nu dai nimic din al tău, pentru că toate le-ai primit de la Dumnezeu.

Iubiţii mei fraţi şi prieteni, să nu fim răi iconomi ai bunurilor care ni s-au dat, să nu ne îngrijim să le adunăm şi să le ţinem în cămară, în timp ce alţii rabdă de foame. Să urmăm Legii celei mai înalte şi de căpătâi a lui Dumnezeu, Care trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi, şi răsare soarele peste toţi. El a făcut pământul larg pentru toate animalele terestre, a creat izvoarele, râurile, pădurile, văzduhul pentru păsări, şi apele pentru vieţuitoarele din ape, şi a dat tuturor făpturilor din belşug cele necesare vieţii, fără să le pună vreo limită, fără să le lase vreo lege scrisă, fără să le împiedice cu vreo îngrădire. (Sfântul Grigorie Teologul)

Glasul Sfinţilor Părinţi, traducere de Părintele Victor Mihalache, Editura Egumeniţa, 2008, pp. 379-380


Articole Asemănătoare
208

Scopul este să vedem în soţia noastră ceea ce Hristos a văzut în Biserică

Dacă vezi femeia numai prin prisma sexului şi nu a afectivităţii ei, atunci nu am realizat nimic, pentru că o soţie, când pregăteşte ciorba şi taie mărar şi mai pune ceva pe acolo, lucrul ăsta îl face cu afecţiune; apoi, când vii la masă tu, ca soţ şi îţi aşază farfuria în faţă (sau îţi […]

Articole postate de același autor
717

Părintele Clement Păunescu: „Păcatul începe cu gândul. Mare grijă la ce gândim!”

– stareţul Mânăstirii Slănic, Argeş – Pe părintele Clement Păunescu, stareţul Mânăstirii Slănic din Argeş, l-am văzut pri­ma oară într-o duminică de vară. A slujit Sfân­ta Liturghie la Mânăstirea Aninoasa, unde este şi duhovnic, şi apoi a predicat cu foc. Mi-a plăcut vorba sa limpede şi directă, plină de miez şi de curaj. Mi-a plăcut […]