Înaltpreasfințitul VLADIMIR și Preasfințitul Petru, au vizitat câteva biserici și mănăstiri recent înființate

889

Luni, 25 ianuarie 2021, în a doua parte a zilei, Înaltpreasfințitul VLADIMIR, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove, însoțit de Prot. Vadim Cheibaș, Secretarul Mitropolitan, dimpreună cu Preasfințitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, au vizitat câteva biserici și mănăstiri recent înființate și care se află în proces de construcție și decorare.

Preasfințitul Petru, prin aceste vizite a sfintelor locașuri, a ținut să-i prezinte Înaltpreasfinției Sale unele din multele biserici ce au fost înălțate prin contribuția și binecuvântarea Preasfinției Sale, în acești 10 ani de activitate arhipăstorească.

Ierarhii întâi au vizitat biserica „Sf. Ap. și Ev. Luca” de pe teritoriul Spitalului Raional Ungheni. Aici, părintele paroh, Prot. Andrei Ursoi, după ce i-a întâmpinat călduros pe înalții oaspeți, le-a prezentat atât proiectul bisericii ce încă se construiește, cât – printr-o galerie de fotografii – și etapele construirii până în prezent, a frumoasei biserici. Înaltpreasfințitul VLADIMIR i-a urat părintelui paroh putere de muncă și ajutor de la Dumnezeu pentru a duce la bun sfârșit toate lucrările de construcție a bisericii. La rândul său, Prot. Andrei, a mulțumit Înaltpreasfințitului VLADIMIR și Preasfințitului Petru pentru această vizită, dar și pentru binecuvântările și sfaturile primite.

Apoi Ierarhii, au vizitat Mănăstirea cu hramul Icoana Maicii Domnului „Potolește întristarea mea” de la Curtea Domnească din cartierul Dănuțeni din mun. Ungheni. După ce maica Stareță, Egumena Arsenia (Bordeniuc), dimpreună cu obștea, i-a întâmpinat pe deosebiții oaspeți, Preasfințitul Petru, întrucât a înființat acest așezământ monahal acum un an de zile, i-a prezentat Înaltpreasfinției Sale proiectul pentru reconstituirea complexului monastic a acestei Sfinte Mănăstiri. Înaltpreasfințitul VLADIMIR a rămas impresionat de neobosita grijă ce o poartă Preasfințitul Petru față de împodobirea și construirea așezămintelor monahale.

De aici, Ierarhii au vizitat biserica „Nașterea Maicii Domnului” din s. Buzduganii de Jos, r. Ungheni. După ce părintele paroh, Gheorghe Văcăraș, dimpreună cu preoteasa și creștinii adunați i-a întâmpinat pe Ierarhi, le-a vorbit înalților oaspeți despre lucrările demarate la construirea și împodobirea bisericii date. Totodată menționam că prin binecuvântarea și sfătuirea Preasfințitului Petru, părintele Gheorghe a înființat un paraclis, în cinstea „Cuvioasei Parascheva” în Buzduganii de Sus.

Ultimul sfânt locaș vizitat a fost biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din s. Valea Mare, r. Ungheni. După ce Ierarhii au fost întâmpinați cu mult drag de părintele paroh, Prot. Vadim Corostinschi, Secretarul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, dimpreună cu Consilierii Parohiali și creștinii adunați, le-a făcut o trecere în revistă Înalților oaspeți, a tuturor lucrărilor ce au fost efectuate la această biserică, vorbindu-le totodată și de celelalte etape de construcție, ce se vor efectua la biserica dată. Înaltpreasfințitul VLADIMIR i-a dorit părintelui paroh putere și ajutor de la Dumnezeu, pentru a duce la bun sfârșit, lucrările de împodobire și înfrumusețare a acestei sfinte biserici. Totodată Înaltpreasfinția Sa i-a felicitat și pe credincioșii adunați în număr impunător, adresându-le și un cuvânt duhovnicesc.

După efectuarea vizitei la aceste Sfinte locașuri, Înaltpreasfințitul Vladimir a adresat cuvinte de înaltă apreciere Preasfințitului Petru, fiind surprins, în mod plăcut duhovnicește, de ampla și frumoasa preocupare arhierească a Preasfinției Sale, prin care se îngrijește exemplar ca în fiecare comunitate să existe biserică, unde creștinii să se poată îngriji mai mult și mai stăruitor de mântuirea sufletului.

La rândul său, Preasfințitul Petru, a mulțumit sufletește Înaltpreasfinției Sale, pentru această zi ce a petrecut-o rodnic în cuprinsul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, asigurându-l că și-n continuare, Ierarhul, dimpreună cu slujitorii, monahii, monahiile și credincioșii Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, vor înfăptui activități și fapte memorabile spre slava lui Dumnezeu și a Bisericii Ortodoxe din Moldova.

Sursa: episcopia-ungheni.md


Articole postate de același autor
791

Concert de colinde și daruri pentru copiii plasați în Serviciul de Asistență Parentală Profesionistă din mun. Chișinău în ajunul sărbătorii Nașterii Domnului

Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, în ajunul Praznicului Nașterii Domnului, la Centrul Social-Misionar „Icoana Maicii Domnului Bucuria tuturor celor necăjiți” din Capitală, 34 de copii plasați în Serviciul de Asistență Parentală Profesionistă din cadrul Direcției Municipale pentru Protecția Drepturilor Copilului mun. Chișinău au primit cadouri, dulciuri și portocale. De asemenea, copiii au avut parte și […]