Actualitate

Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir, a participat la solemnitatea dedicată Zilei Drapelului de Stat

66
 

Miercuri, 27 aprilie, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir, a participat la solemnitatea dedicată Zilei Drapelului de Stat organizată la Parlamentul Republicii Moldova. Înainte de şedinţă, dl Andrian Candu, Preşedintele Parlamentului a avut o întrevedere cu reprezentanții cultelor creștine majoritare din țara noastră.

Tot astăzi Vlădica Vladimir a participat, în holul Parlamentului, la Târgul caritabil, de confecţii hand-made, a copiilor din centre de plasament din Republica Moldova. Ierarhul a felicitat pe cei prezenţi cu ocazia sărbătorii împărătești a Învierii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos care se apropie, apreciind obiectele confecţionate de copii. Mitropolitul a achiziţionat obiecte cu tematică pascală, susţinând, în acest fel, acţiunea de caritate organizată la Parlament.

În debutul şedinţei solemne, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir a rostit un cuvânt de felicitare, în care a atras atenţia parlamentarilor asupra situaţiei grele economice în care se află majoritatea populaţiei din țară. Totodată, Întâistătătorul s-a declarat împotriva legii antidiscriminare, adoptată încă din anul 2012:

„Și în Mitropolia Moldovei, și a Basarabiei, și catolică, și adventiștii, și baptiștii toți au discutat această temă – minoritățile sexuale. Suntem o țară creștină: 98% au spus atunci că sunt creștini iar 2% care îi susțin pe aceste minorități. Este pentru noi o înjosire să fim egali cu acele două procente”, a declarat Mitropolitul în aplauzele unor deputați din legislativ.

Mitropolitul a mai îndemnat deputații la „unire”, pentru a lucra împreună pentru cetățenii Moldovei, astfel încât să intre în istorie ca cel mai puternic legislativ ce are grijă de oameni.

Notă: La 27 aprilie 1990, în prima Sesiune a Sovietului Suprem al R.S.S.M, Tricolorul a fost oficializat ca drapel de stat. Pe 23 aprilie 2010, Legislativul a declarat această dată drept „Ziua Drapelului de Stat”.

Sursa: www.mitropolia.md


Articole Asemănătoare
3823

ÎPS Mitropolit Vladimir: Numai mergând pe calea Adevărului vom izbândi biruind toate greutățile, oricât de mari nu ar părea ele acum

Mesajul de felicitare al ÎPS Mitropolit Vladimir cu ocazia Zilei Independeței Republicii Moldova Iubiți întru Hristos frați și surori, Stimați concetățeni Bunul Dumnezeu ne-a învrednicit să ajungem cu bine la cea de a douăzeci și cincea aniversare din ziua proclamării Independenței țării noastre și începutul afirmării ca stat independent pe arena mondială. În acest sfert […]

Articole postate de același autor
419

„Ridică-te, de acum eşti sănătoasă!”

O soră medicală de la un spital din Atena i-a povestit părintelui Simeon aghioritul, care locuieşte la Kaliagra (Sfântul Munte), următoarele: − Aveam scleroză în plăci şi mă aflam în pragul paraliziei. Medicii mi-au dat o lună de zile concediu. Într-o noapte, în timp ce zăceam la pat, o văd aievea pe Maica Domnului care […]