Actualitate

Atitudinea care ne desparte de Rai

67

Creștinul nu este ideolog. Creștinul nu este mărșăluitor între termeni și sintagme. Creștinismul este o chestie de atitudine. De loc. De așezare. Până la urmă, asta înseamnă să fii creștin: să te lași răstignit împreună cu Hristos, de dragul lui Hristos, niciodată împotriva poporului, cât a intereselor tale personale.

Există o teribilă apariție editorială a lui Emilianos Simonopetritul, o traducere foarte bine făcută de un coleg de-al nostru, Părintele Agapie Corbu. Și acolo Părintele spune că în mod cert Hristos S-a întrupat ca să ne vindece de un dumnezeu ideologic și că, de fapt, tendința de a ajunge cât mai repede la Dumnezeu pare dumnezeiască la prima vedere, dar e o șușoteală de drac pe marginea gardului Raiului.

Preot Constantin NeculaAlexandru Rusu, Farmacia de cuvinte, Editura Agnos, Sibiu, 2014, pp. 254-255


Articole Asemănătoare
13201

Mărturia rusoaicei Claudia Vasilievna care s-a întors din lumea cealaltă

  Eram atee şi Îl huleam groaznic şi deseori pe Dumnezeu. Trăiam în ruşine şi preacurvie, însă Preamilostivul Dumnezeu nu m-a lăsat să pier, ci m-a călăuzit spre pocăinţă. În anul 1962 m-am înbolnăvit grav de cancer şi am stat bolnavă 3 ani. Nu stăteam întinsă lucram mult şi mergeam la doctori, nădăjduind că voi […]

Articole postate de același autor
2744

Temelia educației copiilor este exemplul părinților

– Părinte, atunci când copilul nu ascultă, ci se împotrivește, cum trebuie să procedeze părinții? Dacă nu ascultă copilul și se comportă urât, înseamnă că există o pricină. Se poate ca el să fi văzut scene urâte sau să fi auzit cuvinte murdare în casă sau în afara ei. Oricum, pe copii îi ajutăm în […]