Actualitate

Mitropolitul Vladimir: Îndemn creștinii să nască cât mai mulți copii. Personal, îi voi încreștina începând cu al patrulea copil!

2900

„Îndemn creștinii să nască cât mai mulți copii. Personal, voi încreștina în Catedrală copiii născuți începând cu al patrulea. Iar dacă Dumnezeu îmi va da sănătate, tot eu îi și voi cununa”, a declarat ÎPS Mitropolit Vladimir în urmă cu un an la „Marșul pentru Viață și Familie”. Iată că, Înaltpreasfinția Sa nu a uitat de promisiunea făcută, răspunzând cu bucurie și de această dată invitației de a boteza un nou ostaș a lui Hristos.

Sâmbătă, 30 iulie, la mănăstirea cu hramul Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, Ciuflea din Capitală, după slujba privegherii, Vlădica Vladimir a săvârșit Taina Sfântului Botez asupra robului lui Dumnezeu, pruncului Matei – al patrulea copil din familia Protoiereului Vadim Iarovoi, cleric al acestei Mănăstiri.

Mitropolitul a fost asistat de Duhovnicul-administrator al Mănăstirii Ciuflea, Preacuviosul Arhimandrit Nicolae (Roșca) și un sobor de preoți și diaconi.

Cu acest binecuvântat prilej, Vlădica Vladimir le-a urat părinților și nașilor de botez să înalțe rugăciuni Bunului Dumnezeu pentru acest copil și să-și pună cu încredere toată nădejdea în Dumnezeu cel Atotputernic, or viața în familie nu poate avea un alt scop, decât nașterea, creșterea și educarea în duhul dragostei lui Hristos, a tinerelor vlăstare.

Sursa: www.mitropolia.md


Articole Asemănătoare
4760

Unul dintre cei mai cunoscuți regizori de televiziune din SUA s-a botezat, împreună cu familia, în credința ortodoxă

Unul dintre oamenii de televiziune cei mai cunoscuți din Statele Unite s-a botezat, împreună cu întreaga familie, în credința ortodoxă, informează portalul Pravoslavie. Jack Hanick și familia sa s-au botezat în Sâmbăta Mare, pe 30 aprilie, în biserica Sfânta Mucenică Tatiana din cadrul Universității de Stat din Moscova. Aceștia s-au pregătit pentru botez postind pe […]

Articole postate de același autor
130

Să nu adormi decât din rugăciune și să nu ai pomenire de rău față de nimeni…

Sunt mulți care vin la mine și spun că îi necăjesc duhurile rele. Și mă întreabă ce să facă. Eu, moșneag fără carte, le spun doar așa: să se mărturisească, să facă Sfântul Maslu și, mai ales, să nu năpăstuiască pe nimeni. Mai vin câte unii la mine și-mi spun: „Părinte, cutare m-a vrăjit. Știu […]