Actualitate

Iubirea de arginți este pact cu diavolul

Iubirea de arginți este pact cu diavolul?

4725
 

Nu există om mai lipsit de omenie decât iubitorul de arginți. Pe toți îi urăște, și pe săraci și pe bogați; pe săraci de frică, nu cumva să-i ceară ajutor, și pe bogați de invidie, pentru că nu are banii lor. Nu știe ce înseamnă milostenie, iubire de oameni, compătimire. Este împotriva oricărei încercări de ajutor social. Orice lucrare, chiar și cea mai importantă, dacă nu-i aduce câștig îl lasă indiferent. Din contră, poate face orice ca să-și mărească fie și cu puțin bogăția.

Patima lui pentru bani nu-și găsește saturare, nu cunoaște mulțumire. Iar această patimă îl cufundă din ce în ce mai adânc în păcatul cel cu multe chipuri, în diverse răutăți, în zădărnicia lumii. De aceea diavolul nu se ostenește mult cu bogații. Îi încătușează lesne cu bogății și-i duce la pierzanie. Iată, așadar, de ce Domnul a spus că: „celor ce se încred în bogății le este foarte greu să intre în Împărăția lui Dumnezeu” și că „mai lesne îi este cămilei să treacă prin urechile acului decât bogatului să intre în Împărăția lui Dumnezeu” (Marcu 10, 24-25).

Din Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, traducere de Cristian Spătărelu și Daniela Filioreanu, Editura Egumenița, p. 44-45


Articole Asemănătoare
582

Supărarea poate fi transformată în rugăciune

Eu nu mă mai încred în ce simt. Simţurile mele sunt robite lumii acesteia. Simţurile mele sunt căzute. Totuşi, în mine este cineva care poate să facă invers decât ce simte. Aceasta este persoana mea, e ipostasul meu. În asta stă libertatea. Eu te pot urî şi pot simţi nevoia să te lovesc, să te […]

Articole postate de același autor
228

La Sfânta Mănăstire Ciuflea au fost întâmpinate alese sfințenii – Moaștele Sfintei Fericitei Matrona și a Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei

În seara zilei de vineri, 28 februarie, la Sfânta Mănăstire Ciuflea din Chișinău au fost întâmpinate alese sfințenii – Moaștele Sfintei Fericitei Matrona și a Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei. La procesiunea de întâmpinare a participat soborul preoțesc și obștea Mănăstirii, precum și numeroși credincioși din municipiul Chișinău, dar și din alte localități ale țării. […]