În Duminica lui Zaheu, PS Siluan a liturghisit la Mănăstirea Curchi

666

”Să alergăm să ne înălţăm ca să-L vedem pe Hristos. Nimic, din tot ce-a fost şi din tot ce este, nu-i atât de vrednic de privit. Să ne ridicăm din drumul mocir­los pe care ne-am târât până acum; să ne urcăm într-un copac înalt. El va veni, cu siguranţă va veni la noi. Preafericit cel pe care îl va chema dulcele glas, glasul din a cărui dulceaţă se adapă îngerii!”

În Duminica lui Zaheu Preasfinţitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan și Egumen al Mănăstirii Curchi, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească la Mănăstirea Curchi. În timpul sfintei Liturghii, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, PS Siluan a hirotonit în treapta de preot pe diaconul Aga Pavlin pe seama parohiei „Sfânta Treime” din s. Micleuşeni, r. Străşeni.

Evanghelia Duminicii a 33-a după Rusalii (Lc 19,1-10) ne aduce în prim plan modelul Zaheu, mai marele vameșilor din Ierihon, considerat de către concetățenii săi unul dintre cei mai mari păcătoși. Acesta, auzind că Iisus trece prin cetate, s-a urcat într-un sicomor ca să-L vadă, pentru că era mic de statură. Domnul Hristos însă l-a strigat și i-a zis: „Zahee, grăbește-te și dă-te jos, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân”. Și a intrat în casa sa spre surprinderea mulțimilor. Și dacă în casă împreună cu Mântuitorul Hristos a intrat un păcătos disprețuit, înăuntru a luat naștere modelul Zaheu, pe care Evanghelia de astăzi ni-l oferă tuturor drept pildă.

Spre urmarea exemplului lui Zaheu ne îndeamnă Sfântul Nicolae Velimirovici: „Noi suntem păcătoşii pentru care Domnul, Viteazul, a venit pe pământ. Negrăita iubire pentru noi L-a adus din ceruri să caute pe cei pierduţi, să mântuiască pe cei păcătoşi!  Uitaţi-vă la Zaheu cel mic, care în dorinţa de a-L vedea pe Domnul s-a înălţat. Hristos Se apropie de noi cum S-a apropiat şi de el atunci, împresurat de o mare de oameni, unii drepţi, iar alţii cârtitori. (…) Să alergăm să ne înălţăm ca să-L vedem. Nimic, din tot ce-a fost şi din tot ce este, nu-i atât de vrednic de privit. Să ne ridicăm din drumul mocir­los pe care ne-am târât până acum; să ne urcăm într-un copac înalt. El va veni, cu siguranţă va veni la noi. Preafericit cel pe care îl va chema dulcele glas, glasul din a cărui dulceaţă se adapă îngerii!”

În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor, PS Siluan a vorbit despre modelul de pocăință autentică a vameșului Zaheu. „Fragmentul evanghelic de astăzi este unul plin de nădejde pentru noi toți, cei care asemenea lui Zaheu așteptăm întâlnirea noastră cu Dumnezeu. O întâlnire care va schimba întreaga noastră viață. Întâlnirea cu Hristos produce în sufletul lui Zaheu o întreagă revoluție duhovnicească, care îl face să se dezică de trecutul său păcătos și să-și dorească o nouă viață. Fiecare dintre noi ne putem regăsi în această parabolă, greșind mereu față de Dumnezeu și față de aproapele. Urmând exemplul lui Zaheu, vom putea și noi să ne desprindem de cele lumești și să călătorim spre întâlnirea noastră cu Dumnezeu, care va aduce vindecarea noastră și un mod de viață cu mai mult sens și profunzime. ” – a menționat Preasfinția Sa.

Adevărata pocăinţă este schimbarea minţii, schimbarea vieţii, o lepădare de viaţa anterioară şi de păcat, o dorinţă sinceră de a ne supune propria voie celei dumnezeiești.

Sursa: manastireacurchi.md


Articole postate de același autor
1632

Recâștigă-ți inima de copil!

După cum bine știm, copiii au o inimă curată. Apoi, pe măsură ce cresc, sunt expuși tot mai mult lumii înconjurătoare, care zace în răutate, iar inima lor este întinată din ce în ce mai mult, pierzându-și puritatea inițială de copil. Aceștia încetează treptat să mai fie copii și devin adulți. Adulții își amintesc de […]