Mitropolitul Antonie de Boryspil și Brovarî a îndemnat preoții să țină bisericile deschise zi și noapte

856
Mitropolitul Antonie de Boryspil și Brovarî a apelat la preoți să facă din lăcașurile Bisericii Ucrainene adăpost pentru un număr maxim de victime ale războiului.

Mitropolitul Antonie de Boryspil și Brovarî, coordonatorul administrativ al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, a făcut apel la clerici să țină bisericile deschise non-stop pentru a oferi adăpost și asistență duhovnicească unui număr maxim de refugiați și victime ale războiului, raportează Departamentul Sinodal pentru Informare și Educație al Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

Mitropolitul Antonie a spus că multe lăcașuri ale Bisericii Ortodoxe Ucrainene acum primesc oameni în timpul bombardărilor, unde pot avea un sentiment de siguranță, iar preoții le oferă asistență duhovnicească. „Pentru Biserică, pentru comunitate, pentru preoți acum este timpul posibilităților – să facem din biserica lui Dumnezeu un adăpost pentru un număr maxim de oameni, să-i ocrotim, să-i mângâiem, să le ștergem lacrimile, să-i îmbărbătăm, să le oferim hrană, adăpost și bineînțeles, să ne rugăm împreună cu ei”, a spus coordonatorul administrativ al Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

Vlădica Antonie a făcut apel la preoții și credincioșii Bisericii Ortodoxe Ucrainene să-și intensifice rugăciunea și totodată să ajute cu fapte refugiații și victimele războiului.

„Sfințiți părinți și frați, vă îndemn să țineți deschise ușile bisericilor voastre! Cei care vor să se ascundă de bombardament, lăsaţi-i să aştepte, cei cărora le este frică şi cer să fie primiți să înnopteze în biserică, lăsaţi-i să stea peste noapte, pe cei care nu au alimente, vom încerca să le oferim hrană. Poate cineva care are rezerve (de alimente) o să aducă la biserică și o să le împartă cu alții. Acolo unde am slujit doar în sărbători mai mari, ne vom ruga mai des, vom fi acum alături de oameni”, a spus coordonatorul administrativ al Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

UJO a informat mai devreme despre apelul coordonatorului administrativ al Bisericii Ortodoxe Ucrainene către credincioși să se roage lui Dumnezeu pentru pace.

Sursa: spzh.news/ro


Articole postate de același autor
1327

Sărbătoarea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare la Mănăstirea „Sfintele Mironosițe Marta și Maria”, Hagimus

În ziua pomenirii Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, a liturghisit la Mănăstirea cu hramul „Sf. Mironosițe Marta și Maria”, Hagimus. Din soborul slujitorilor au făcut parte: Prot. mitr. dr. Vadim Cheibaș, Secretarul […]