În Duminica Fiului Risipitor Înaltpreasfințitul Nicodim a oficiat Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”, Călărășeuca

1284

Duminica a doua din perioada Triodului este numită a Fiului Risipitor, după pericopa evanghelică citită la Sfînta Liturghie, și face parte din perioada premergătoare Postului Mare. Prin conținutul și caracterul slujbei, ea ne predispune spre meditație duhovnicească și pocăință, introducîndu-ne încet-încet în atmosfera Postului Mare.

În această Duminică, Înaltpreasfințitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, a oficiat Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”, din s. Călărăşeuca, r-nul Ocnița. Înaltpreasfinției Sale i-au coliturghisit soborul de slujitori ai sfintei mănăstiri.

Pericopa evanghelică a zilei, despre întoarcerea Fiului Risipitor (Lc. XV, 11-32), a fost explicată de către Înaltpreasfințitul Nicodim. Tîlcuind pilda Fiului Risipitor, Vlădica a evidențiat mila și harul nemărginit al lui Dumnezeu pentru păcătoşii care se întorc la El şi bucuria Sa şi a cerului întreg pentru pocăinţa şi mîntuirea lor. 

La ectenia întreită au fost incluse cereri speciale pentru sănătatea bolnavului protoiereul Leonid Sevastianov, paroh al bisericii „Sfîntul Nicolae” loc. Călărăşeuca, și rugăciuni către Bunul Dumnezeu pentru milă și îndurare față de poporul binecredincios, pentru cei aflați în boli și suferințe, pentru medicii din prima linie care luptă jertfelnic pentru viața și sănătatea celor bolnavi.

Sursa: eparhia-edinet.md


Articole postate de același autor
2411

Duminica a XXIV-a după Cincizecime și a doua din Postul Nașterii Domnului, la Catedrala episcopală din Soroca

În Duminica a XXIV-a după Cincizecime și a doua din Postul Nașterii Domnului, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, la Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca. În cuvântul de învățătură, adresat sutelor de credincioși prezenți, Preasfinția Sa a explicat sensurile […]