Părintele Patriarh Pavle: „Adevărul este primit numai dacă este spus cu pace”

1550

Patriarhul Pavle se trezea cu noaptea-n cap. Când toţi dormeau, el se ruga. Zilnic oficia Liturghia. Era o mână de om, mic de statură şi slab ca o trestie. Evita să meargă cu maşina, prefera tramvaiul şi autobuzul. Ca orice locuitor simplu al Belgradului din `90.

„Actrița Eva Ras era mereu în mișcare. O zi de vară liniștită… A urcat în tramvaiul care mergea către Voždovac. În el, vreo douăzeci de călători. Toată lumea stătea pe scaune, şi s‑a aşezat şi Eva. Se aude numai zdrăngănitul tramvaiul pe șine.

La una dintre stațiile de pe traseu, se urcă un om mic de statură, îmbrăcat într‑o rasă neagră uzată. L‑au recunoscut: era patriarhul Pavle. Toţi s‑au ridicat şi au rămas în picioare, ţinându‑se de bare. Patriarhul, văzând că nu stă nimeni pe scaun, a rămas şi el în picioare, ținându‑se de bară. Tramvaiul îşi vedea de drum. Nimeni nu tulbura liniştea cu vreun cuvânt sau cu privirea. Fiecare sta parcă îngândurat.

Eva încerca să recepteze ceea ce nu se auzea, ceea ce nimeni nu spunea cu voce tare. „Acesta este unul dintre acele momente în care omul crede că există Dumnezeu și trimişi ai Lui, care Îl leagă pe Dumnezeu nu numai cu credincioșii, ci și cu necredincioșii, cu toţi aceşti sărmani oameni din această lume…” gândea ea.”

Eva mărturisea după mai mulţi ani : „– Dumnezeu l‑a trimis pe slujitorul Său, pe patriarhul Pavle, ca să ne spună ceva prin însăşi simpla prezenţă. El strălucea. Tuturor ne‑a spus ceva, și mie mi‑a spus… ”

Față de cei cu care se întâlnea, politicieni, ierarhi, alte persoane importante sau mai puțin importante, părintele patriarhul nu credita vorbele negative spuse despre aceștia niciodată: „Eu mă apropii de fiecare om cu credința că este un om cinstit. Iar dacă nu este, dacă mă înșală, nu am ce să fac. Îl las să răspundă înaintea lui Dumnezeu. Nu e treaba mea să judec”, spunea acesta. 

La scurt timp după urcarea sa pe scaunul patriarhal al Bisericii Sârbe, unde a slujit 19 ani, patriarhul mărturisea:„ Credința creștină este credința iubirii, credința bucuriei. Noi toţi ar trebui să ne simțim ca ieșiţi din Rai.”

S-a întâmplat o dată să uite una dintre rugăciuni. După terminarea slujbei, patriarhul a ieşit în faţa sfintelor uși și a spus smerit în fața oamenilor prezenți: „Mulțumesc, Doamne, că ai îngăduit să greșesc!… Mulțumesc, Doamne, că mi‑ai dat să înțeleg că sunt doar un om!”

În alt context în care o persoană era înverșunată într-o anumită problemă, având dreptate dar fiind foarte mânioasă, patriarhul Pavle i-a atras atenția cu blândețe: „Adevărul este primit numai dacă este spus cu pace”.

Părintele Patriarh Pavle și-a dorit să fie alături de poporul său şi l-a purtat mereu în rugăciunile sale. Mergea des prin mănăstirile din țară și parohile din sate pentru a simți viața și problemele oamenilor, Averea lui au fost preoţii care au crescut alături de el. Întreaga viaţă şi-a închinat-o Bisericii şi a fost și este iubit de poporul sârb pentru smerenia sa autentică, care îndepărta orice distanță.

A trecut la Domnul într-o zi de duminică, pe 15 noiembrie 2009. O zecime din populația Serbiei a venit să îl conducă pe ultimul drum, umplând bulevardele Belgradului, peste 600.000 de oameni într-o rugăciune. Un moment special în care timpul se ridică deasupra istoriei. Patriarhul smereniei a plecat la Domnul dar nu s-a despărțit de cei pe care i-a iubit toată viața, îi poartă și acum în rugăciune.

 

Fragmentele de mai sus sunt din cartea „Patriarhul Pavle al Serbiei – Sfințenia nu se poate ascunde”, tradusă recent de Editura Sophia.

Sursa: avereabisericii.ro


Articole postate de același autor