Hristos a Înviat: ziua a XXXVII-a

134

Constatăm cu tristețe că tot mai mulți din rândul credincioșilor noștri pleacă peste hotare, fără a vrea să revină acasă.

Dacă acum zece-cincisprezece ani cei din comunitățile noastre creștine, chiar dacă plecau, ziceau că vor acasă, astăzi s-au închegat parohii în diaspora și, măcar pe filiera duhovnicească, străinătatea a devenit acasa lor.

Am avut ocazia să particip la slujbe și ceremonii religioase în Italia și Belgia, unde am descoperit foarte mulți conaționali de-ai noștri frumoși, evlavioși, inteligenți, încât ți se rupe inima că bucata aceasta de pământ a rămas fără ei.

Îmi povestea capul unei familii cu trei copii stabilită undeva prin Europa că, atunci când s-au pus la evidență în țara rezidentă, oficialii s-au arătat foarte indignați că există locuri în care s-a permis ca niște oameni atât de bine școliți și educați să părăsească țara.

Oare, în afară de serviciul vamal, care indică câți au intersectat granița, ține cineva evidența celor care pleacă? Numără cineva câți copii anual își urmează părinții în străinie? Se calculează undeva cât pierde statul educând specialiști, unii de calitatea foarte înaltă, care mâine vor prefera să se angajeze în altă țară ca muncitori necalificați? Sau doar ne complăcem în discuții cu supărări, frustrări, bârfe, invidie... Cu ce ne vom alege, până la urmă?

Dar, înainte de a arunca piatra în grădina sistemului, să ne punem fiecare dintre noi întrebarea: oare nu cumva, prin lipsa de comunicare, de încurajare și de ajutorare, am lăsat pe cineva să se simtă singur, inutil, abandonat? Oare am contribuit prin ceva ca aproapele nostru să-și găsească rostul în țara în care s-a născut? Oare am insuflat încredere celor care au pornit să se afirme acasă în domeniul pe care l-au îmbrățișat?

Și oricare ar fi răspunsul, mâine să fim mai buni. Ca, atunci când rostim cuvintele dinaintea Crezului: „Să ne iubim unii cu alții ca într-un gând să mărturisim”, să ne simțim și să ne comportăm ca membri a unei comunități, un întreg de care purtăm responsabilitate fiecare în parte.

Preot Octavian Moșin


Articole postate de același autor
2097

Părinţii nu trebuie să se mâhnească atunci când copilul lor este vioi

Părinte, unii copii însă sunt foarte obraznici: strigă, aleargă, pricinuiesc pagube. Cum să evite părinţii bătaia în astfel de cazuri? Ascultă, nu sunt vinovaţi copiii, deoarece ei, pentru a creşte normal, au nevoie de curte ca să se poată juca. Acum, sărmanii, sunt închişi în blocuri şi sunt constrânşi, nu pot alerga liberi, nu se […]