Evanghelia din această duminică ne arata marea milostivire a lui Dumnezeu, care ne iartă gresalile noastre, dar care ne aduce aminte în acelasi timp și de datoria noastră de a ierta greșalile altora. Astfel dacă noi nu iertăm altora, Dumnezeu își preschimbă mila și iertarea în dreptate, pedepsindu-ne insensibilitatea și nedorința de a ierta, încât dacă nu dorim să-i urmăm exemplul din dragoste față de aproapele, vom face-o din constrângere.
Sfântului Ioan Gură de Aur ne spune : „Dumnezeu ne-a dat o cale uşoară pentru plata datoriei faţă de El, în măsură să şteargă toate datoriile noastre faţă de El, iar această cale este aceea a iertării greşelilor celor ce ne greşesc, a neţinerii de minte a răului ce ni l-au făcut alţii”.
Dar cu regret omul își dă bine seama doar de propria suferință, de propriile probleme și depășirea lor. Omului îi este foarte greu să simtă și situaţia celuilalt, să încearce să pătrundă și în suferința altuia. Când sluga care avea o datorie mai mare a fost în postura de datornic, a știut să ceară iertare și milostivire. Dar imediat cum a fost slobozit de această sarcină grea, a și uitat ce înseamnă postura de datornic. Aceasta este manifestarea egoismul nostru care prea des ne conduce viața. Egoismul, care decide că doar eu şi problemele care mă frământă mă interesează. Atunci când sunt disperat, știu să cer și să mă rog, dar imediat ce situația se schimbă, pot foarte ușor să pierd mila și iertarea față de cei din jur. În contrast cu noi, sau cu datornicul nemilostiv din pilda evanghelică, avem exemplul stăpânului, care a știut să aprecieze situația disperată a datornicului și fară a lua seama de interesele sale, l-a iertat necondiționat.
Dumnezeu nu este drept cu noi. Pentru că dacă ar proceda după dreptate, atunci s-ar fi dezis de Petru, l-ar fi prigonit pe Pavel, i-ar fi răstignit pe cei care L-au răstignit, i-ar fi omorât pe acei care-și avortează copii, și ar fi pedepsit după dreptate multe din nedreptățile noastre. …. Dar El nu procedează la fel cu noi, căci Dumnezeu e Atotmilostiv. Și nu există nici un păcat în lume, sau chiar toate păcatele lumii care L-ar împiedică să rămână milostiv față de noi în continuare. Dar există pentru această milostivire o condiție. Dumnezeu a venit pe pământ, pentru ca și noi cunioscând-L să devenim asemenea, să fim buni, iubtori și milostivi.
În fiecare zi în rugăciunea înălțată Domnului pronunțăm cuvintele: „Și ne iartă nouă greșalile noastre …” Dar de câte ori ne oprim să medităm dacă nu am supărat cu adevărat pe cineva, dacă ne-am împăcat nu doar formal cu cei din jur, dar am cerut iertare și am iertat sincer și din tot sufletul pe toți acei, pe care i-am rănit sau care ne-au rănit. Căci dacă această povară grea a neiertării există în inima ta, nu poți pronunța și următoarele cuvinte ale rugăciunii, atâta timp cât există acest zid, cât nu dorim cu adevărat să ne iubim și iertăm aproapele. Căci doar atunci când vom fi cu inimă împăcată, vom putea continua cu sinceritate „precum și noi iertăm greșiților noștri ..”.
Hristos și-a dat viața pentru noi. Dar milostivirea Sa nu s-a redus la Cruce. El continuă să-și reverse mila Sa prin Sfintele Taine ale botezului, spovedaniei, împărtășaniei. Și în toate zilele vieții noastre ne iartă din nou și din nou greșalile noastre. Fiecare dintre noi este un datornic față de Hristos. Dar Dumnezeu nu așteaptă să-I întoarcem ceva, căci trecutul nu-l mai poate repara nimeni. Însă prin întreaga Sa viață și prin exemplul propriu ne îndeamnă la milă și iertare.
Să ne rugăm lui Dumnezeu ca să ne dea darul iertării greşelilor semenilor noştri, aducându-ne aminte de cât de mari sunt greşalile noastre pe care El ni le iartă mereu, în timp ce noi iertăm cu greu greşalile mici ale semenilor noştri. Iar cuvântul Evangheliei de azi să lumineze sufletele noastre, pentru ca să ne putem ruga: „Şi ne iartă păcatele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean”.
Amin
Episcop Ioan (Moşneguţu)
