Actualitate

Vă invităm la prezentarea volumului „Învață și crede! Osmoza Școlii și a Bisericii în Sălcuța”

1361

În cadrul serii duhovnicești desfășurate la Biserica "Întâmpinarea Domnului", USM, la data de 19 februarie 2020, ora 18.00, va fi lansat volumul „Învață și crede! Osmoza Școlii și a Bisericii în Sălcuța", semnat de către protoiereul Octavian Moșin și jurnalistul Vlad Sărătilă. 

La eveniment vor participa autorii lucrării, dar și prot. Nicolae Jelihovschi și pr. Serghei Jelihovschi, însoțiți de corul "Buna Vestire" din s. Sălcuța, r. Căușeni.  

În cuvântul de introducere a volumului ÎPS Vladimir menționează: "Întrepătrunderea între Școală și Biserică", în adevăr, este una din cele mai mari surprize pentru lumea modernă. Ea, lumea, a descoperit cu mirare că anume credința contribuie la formarea unei personalități armonioase."  Despre această conlucrare dintre Școală și Biserică, dintre preoți și profesori, le vor vorbi celor prezenți autorii, dar și destinșii oaspeți. Iar corul "Buna Vestire" îi va bucura pe cei prezenți cu interpretarea a câtorva piese, care de asemenea au fost incluse în acest volum. 

 


Articole postate de același autor
2133

Un grup de slujitori și tineri vor prezenta un spectacol creștin în nordul Italiei

În perioada 29 aprilie-1 mai, Grupul coral ”Gnosis”, dra Monica Pîrlici (câștigătoarea concursului național ”Moldova are talent”, ediția 2013) și preotul profesor Octavian Moșin se vor afla în câteva parohii din nordul Italiei cu un spectacol consacrat Învierii Domnului și Femeilor Creștine. În program vor fi cântări bisericești și de suflet, recital de poezie creștină […]