Dumnezeu a dat poruncă să iubeşti pe vrăjmaşii tăi şi tu îţi întorci faţa de la Dumnezeu, Care te iubeşte? A dat poruncă să spui cuvinte frumoase celor care te înjură, şi să faci rugăciuni pentru cei care te vorbesc de rău, şi tu grăieşti de rău pe Binefăcătorul şi Ocrotitorul tău, fără ca Acesta să te nedreptăţească cu nimic? Oare n-ar putea să te slobozească din încercarea pentru care Îl huleşti acum? N-o face însă, ca să devii mai vrednic. Nu este oare nesăbuinţă să avem în gura noastră lipsă de evlavie, dispreţ, şi să luăm în deşert numele Domnului îngerilor, de vreme ce puterile cereşti pronunţă sfânt numele Lui cu cutremur, uimire şi admiraţie?
„L-am văzut pe Domnul stând pe un scaun înalt şi măreţ şi poalele hainelor Lui umpleau templul. Serafimi stăteau înaintea Lui, fiecare având câte şase aripi: cu două îşi acopereau feţele, cu două picioarele, iar cu două zburau şi strigau unul către altul zicând: «Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Savaot, plin este tot pământul de slava Lui»” (Isaia 6, 1-3). Şi dacă trebuie să atingi Evanghelia, îţi speli mai întâi mâinile, şi după aceea o ţii cu mult respect şi evlavie. Deci, nu te înfiori să scoţi cuvinte nepotrivite cu limba ta faţă de Stăpânul Evangheliei şi să-L huleşti? Desigur, că pe Dumnezeu nimeni nu poate să-L păgubească cu jignirile lui, nici să-L arate mai strălucitor cu doxologiile lui. Dumnezeu Îşi păstrează întotdeauna aceeaşi slavă, care nici nu se măreşte prin elogii, nici nu se micşorează prin blasfemii. Dimpotrivă, la oameni se întâmplă următorul paradox: cei care-L preamăresc primesc ei înşişi folos din doxologie, în timp ce aceia care-L hulesc şi-L dispreţuiesc se pierd pe ei înşişi.
Sfântul Ioan Gură de Aur
Glasul Sfinţilor Părinţi, traducere Preot Victor Mihalache, Editura Egumeniţa, 2008, p. 265-266
