Dependentă de iubire, pentru că din iubire se hrăneşte, prin iubire respiră. Iubirea este Crezul ei.Tresare când aude cuvinte precum: viaţă, dragoste, curăţie, familie, dor…
Bucuriile ei sunt în cele simple: în copii, natură, cântec, animale…Iubeşte lumina şi frumosul. Nu râde niciodată îndrăzneţ, ea numai zâmbeşte. Se poartă cuviincios în tot locul, nu caută să iasă în evidenţă cu nimic.
Nu doreşte să placă decât bărbatului ei; fidelitatea ei nu e de străjuit, o are în sânge. Nu caută să domine bărbatul, ci doreşte să fie dominată pentru că se supune din iubire. Frumuseţea exterioară o aşază pe o treaptă secundară căci adevărata frumuseţe a ei este reflectată în suflet şi pe aceasta caută să o evidenţieze la exterior.
Ideea banului nu îi surâde; simte teama că o falsifică, că o robeşte, teama că-i ucide Crezul.Nu arată niciodată lacrimi false; mintea ei este în inimă, căci cugetul ei şi inima, sunt UNA.Ascultă adesea glasul inimii, căci el o călăuzeşte. Preferă pacea în schimbul dreptăţii, dar iubeşte totdeauna Adevărul. Glasul ei nu este niciodată poruncitor şi nici linguşitor; ea vorbeşte totdeauna cu sfială. Iubirea ei acoperă cu tăcere greşeala celuilalt, dar nu uită să stea de vorbă cu cel greşit pentru a-l îndrepta. Plânge cu cel ce plânge, şi se bucură împreună cu cel ce se bucură. Ea suferă în tăcere şi are întotdeauna un zâmbet de rezervă.
Iubeşte fără să ceară nimic în schimb; iubeşte până la jertfa de sine. Nădejdea ei se întemeiază pe credinţă şi luptă pentru a-şi apăra valorile. Are puterea să vindece o inimă rănită numai cu un sărut şi o îmbrăţişare. Tinde să-şi sporească continuu dragostea, căci este guvernată de Legea Dragostei; tinde spre sublim. Trăieşte puternic orice clipă, căci timpul este o comoară pentru ea. Pe buze îi poţi citi întotdeauna un cântec divin iar ochii sunt poarta către inima ei – locul unde se adăposteşte dragostea şi adesea lacrimile ei sunt cele prin care poţi să-i zăreşti inima. O întâlneşti adesea îngândurată, căci privirea-i e departe; cetatea ei stătătoare…nu este aici.
Numele ei este Femeie! Este Femeia standard, este Femeia în care cred. Cu cât luptă să atingă cât mai multe din aceste valori, cu atât se apropie de menirea sacră care i-a fost lăsată de către Dumnezeu. Iar cu cât se îndepărtează de aceste sacralităţi, cu atât degenerează din nobleţea, condiţia de femeie, îşi pierde din feminitate şi devine un obiect artificial. Femeia este cea care menţine focul dragostei într-un cămin, este cea care alături de bărbat poate face în cadrul familiei ei un adevărat rai pe pământ.
sursa http://luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com
