Cum adică să nu ai nici un punct comun cu soția? Cu ce poţi dovedi că nu ai nici un punct comun? E un moft. Nu e o justificare. Adică pur şi simplu un bărbat îşi lasă nevasta şi copiii pentru că i s-a făcut dragă altă femeie. Dumneata o justifici pe aceasta. Consideri că e ceva sacru, ca pe urmă să faci milostenii şi nu ştiu ce? Şi apoi te duci la ăia cu indulgenţe, plăteşti o sumă şi te iartă de păcate? Nu-i aşa! E o ruşine aceasta, să justifici neputinţa ta cu „nu mă mai pot înţelege cu nevasta”. Cum vine asta?
Dar, totuşi, pentru neputinţele tale Biserica dă slobozenia aceasta (a divorțului), dar să nu îţi închipui că eşti fericit aşa.
Cum vine treaba aceasta, că o femeie îşi înşeală bărbatul? Dumneata o poţi considera pe aceasta că poate fi o faptă binecuvântată de Dumnezeu?! Că un bărbat îşi înşeală femeia se poate justifica aşa ceva? Nu poate justifica, domnule! Păcatele sunt păcate! Şi dumneata şi toţi bărbaţii sunt ispitiţi ca să vă uitaţi la o femeie, dar asta nu înseamnă că îţi iei poalele în cap că ţi-a picat cu tronc la inimă orice femeie şi o pui la spate pe propria ta soţie! Asta înseamnă că tu eşti om?
Din Bogdan Eduard și Î.P.S. Iustinian Chira, Convorbiri în amurg, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2006, p. 84
