Tot mai mulți oameni caută un refugiu și îl găsesc în Biserică.
Obișnuiesc să le dau întâlnire credincioșilor care caută un sprijin, în special în seara zilei de sâmbătă, la priveghere.
Lumea vine cu diverse: unii cu dorința de a-și întemeia o familie, alții cu frământări în căsnicie, cu durerea infertilității, cu griji pentru copii, cu lupte ascunse, cu dependențe sau cu neputințe. Mai rar intră cineva cu bucurii — și chiar și atunci, bucuria poartă, adesea, o umbră de neliniște.
Am ales să stăm de vorbă cu oamenii spre sfârșit de săptămână și în ceas de seară, când zgomotul zilei se mai domolește, iar sufletul devine mai dispus să se deschidă. Îi lăsăm să asculte slujba de seară, să fie miruiți, să primească un gând bun, o mângâiere. Rostim peste capetele lor aplecate rugăciunile de care credem că au nevoie. Liniștea serii, lumina candelelor, rugăciune rostită alături de semeni alungă sentimentul de singurătate, pe care foarte mulți creștini îl trăiesc tot mai intens în ultimul timp.
În această perioadă de pregătire și, apoi, în timpul postului, venim cu chemarea să ne deprindem a veni la biserică de cu seară în ajunul duminicilor și al sărbătorilor. Așa ne învață rânduiala Bisericii, căci ziua liturgică începe seara, după cuvântul Scripturii: „Și a fost seară și a fost dimineață”.
Slujba de seară ne așază la începutul zilei duhovnicești, ne introduce în tema zilei, a evenimentului. Ne ajută să aducem pacea în suflet, să ne trezim conștiința la pocăință, să ne împăcăm cu Dumnezeu, cu cei din jur și chiar cu noi înșine. De cu seară mulțumim Domnului pentru toate binefacerile primite și Îi cerem ajutor și binecuvântare pentru ziua ce începe, ca să ne fie pașii îndreptați spre împlinirea voii Sale și spre unirea cu El.
Pr. Octavian Moșin
