Diavolul dispune de multe posibilităţi de înşelare, după slăbiciunea şi înclinaţiile fiecăruia

6554

Sfântul Apostol Petru în prima sa Epistolă zice: „Fiţi treji, privegheaţi! Potrivnicul vostru, diavolul, umblă răcnind ca un leu căutând pe cine să înghită”. Diavolul, ştiind că omul este făptura cea mai dragă lui Dumnezeu, fiind coroana întregii Sale creaturi, se luptă să adune cât mai mulţi oameni, să facă o armată potrivnică lui Dumnezeu, îndemnându-i să fie călcători ai Voii şi poruncilor Sale. Aşa cum diavolul îl urăşte pe Dumnezeu, îl urăşte şi pe omul care trăieşte în frică de Dumnezeu. Diavolul ne îndeamnă să înlocuim iubirea faţă de Dumnezeu şi de aproapele, cu iubirea de plăceri. Ispita lui, în orice fel se manifestă, urmăreşte slăbirea comuniunii oamenilor cu Dumnezeu şi cu semenii.

El dispune de multe posibilităţi de înşelare, după slăbiciunea şi înclinaţiile fiecăruia. Celui înclinat să creadă că nu există diavol, îi întăreşte convingerea că nu există; altuia, cu voinţă slabă, îi şopteşte: „eu, diavolul sunt vinovat de toate, voi sunteţi victime, pune-ţi vina pe mine”; unuia mai râvnitor în credinţă, îi aduce gândul: „sunt mai bun decât ceilalţi, mai milostiv, mai evlavios”, până cade în mândrie.

Omul când se roagă este în dialog direct cu Dumnezeu, îi mulţumeşte pentru viaţă şi darurile primite, îi cere cele de nevoie sau îi preamăreşte pentru frumuseţea lumii şi pentru că ne-a adus mântuirea. Diavolului însă nu-i place această convorbire ca între fiu şi Tată, mai ales când omul îi cere lui Dumnezeu iertare de păcate, atunci el vrea cu orice preţ să-l tulbure. Toţi putem observa că atunci când ne rugăm, vrăjmaşul, fie că ne ia gândul de la ea, fie că zice s-o grăbim, socotind că e un timp pierdut, şi ne vin în minte atâtea şi atâtea lucruri ce trebuie rezolvate. Dar dacă ne întâlnim cu cineva, stăm de vorbă ceasuri întregi, fără să ne gândim că avem atâtea de făcut. La marii pustnici şi sfinţi, când se rugau, diavolul venea în chip de şarpe ori animale sălbatice înspăimântându-i ca să-i întrerupă de la rugăciune, dar ei, cunoscându-le şiretlicurile, rămâneau neclintiţi în rugăciune. 

Din Arhim. Serafim Man, Crâmpeie de propovăduire din amvonul Rohiei, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, 1996, p. 144-146


Articole Asemănătoare
1382

Rugăciunea aprinde dorul pentru dum­nezeiasca Împărtășanie

Rugăciunea lui Iisus, când se săvârşeşte cu buzele şi cu mintea, pune pe fugă gândurile rele şi împăciuieşte mintea, iar atunci când se po­goară în inimă şi lucrează acolo, îl naşte din nou pe om, pune foc în lumea sa lăuntrică şi-l face theolog ‒ căci atunci theologia ajunge „istorisire”, fiindcă omul învaţă și povesteşte […]

Articole postate de același autor
801

Mulțumirea este legată de credință, este un rod al credinței

Mulțumirea este legată de credință, este un rod al credinței. Omul necredincios nu este mulțumitor, căci orice bine i s-ar întîmpla, el îl pune pe seama hazardului, crede că i se cuvine. Credința vede dincolo de binefacere pe Binefăcător, iar această vedere aprinde bucuria și mulțumirea. Necredinciosul nu poate avea bucurie chiar de ar primi […]