Diavolul dispune de multe posibilităţi de înşelare, după slăbiciunea şi înclinaţiile fiecăruia

6528

Sfântul Apostol Petru în prima sa Epistolă zice: „Fiţi treji, privegheaţi! Potrivnicul vostru, diavolul, umblă răcnind ca un leu căutând pe cine să înghită”. Diavolul, ştiind că omul este făptura cea mai dragă lui Dumnezeu, fiind coroana întregii Sale creaturi, se luptă să adune cât mai mulţi oameni, să facă o armată potrivnică lui Dumnezeu, îndemnându-i să fie călcători ai Voii şi poruncilor Sale. Aşa cum diavolul îl urăşte pe Dumnezeu, îl urăşte şi pe omul care trăieşte în frică de Dumnezeu. Diavolul ne îndeamnă să înlocuim iubirea faţă de Dumnezeu şi de aproapele, cu iubirea de plăceri. Ispita lui, în orice fel se manifestă, urmăreşte slăbirea comuniunii oamenilor cu Dumnezeu şi cu semenii.

El dispune de multe posibilităţi de înşelare, după slăbiciunea şi înclinaţiile fiecăruia. Celui înclinat să creadă că nu există diavol, îi întăreşte convingerea că nu există; altuia, cu voinţă slabă, îi şopteşte: „eu, diavolul sunt vinovat de toate, voi sunteţi victime, pune-ţi vina pe mine”; unuia mai râvnitor în credinţă, îi aduce gândul: „sunt mai bun decât ceilalţi, mai milostiv, mai evlavios”, până cade în mândrie.

Omul când se roagă este în dialog direct cu Dumnezeu, îi mulţumeşte pentru viaţă şi darurile primite, îi cere cele de nevoie sau îi preamăreşte pentru frumuseţea lumii şi pentru că ne-a adus mântuirea. Diavolului însă nu-i place această convorbire ca între fiu şi Tată, mai ales când omul îi cere lui Dumnezeu iertare de păcate, atunci el vrea cu orice preţ să-l tulbure. Toţi putem observa că atunci când ne rugăm, vrăjmaşul, fie că ne ia gândul de la ea, fie că zice s-o grăbim, socotind că e un timp pierdut, şi ne vin în minte atâtea şi atâtea lucruri ce trebuie rezolvate. Dar dacă ne întâlnim cu cineva, stăm de vorbă ceasuri întregi, fără să ne gândim că avem atâtea de făcut. La marii pustnici şi sfinţi, când se rugau, diavolul venea în chip de şarpe ori animale sălbatice înspăimântându-i ca să-i întrerupă de la rugăciune, dar ei, cunoscându-le şiretlicurile, rămâneau neclintiţi în rugăciune. 

Din Arhim. Serafim Man, Crâmpeie de propovăduire din amvonul Rohiei, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, 1996, p. 144-146


Articole Asemănătoare
6201

Putem duce o viaţă de monah fără retragere la mănăstire?

Cum se vede de la mănăstire lumea aceasta? Putem duce o viaţă de monah fără retragere la mănăstire? Viaţa de monah, deşi uneori am numit-o nebunie, esenţial nu se deosebeşte de viaţa creștinului obişnuit, mai ales a creștinului care poate conştientiza chemarea lui Dumnezeu. Viaţa de monah este viaţă de rugăciune, de unire cu Dumnezeu şi […]

Articole postate de același autor
186

Troiţă în cinstea Sfinţilor Împăraţi Constantin și Elena în faţa Palatului Mitropolitan

În duminica a doua după Cincizecime, ÎPS Mitropolit Vladimir a sfințit o troiță închinată Sfinților Împărați Constantin și Elena în preajma sediului mitropolitan din capitală. Troița a fost ridicată de către un grup de enoriaşi, la inițiativa juristului Gheorghe Avornic. Troița a fost sculptată în piatră de către meşteri iscusiţi din zona Cosăuţi și este […]