Primirea durerii, răbdarea ei în har este calea vindecării…

4266

Inima omului este laboratorul în care energiile create, sub puterea și cu lucrarea harului sunt transformate în energii divino-umane. Dar noi nu suntem lămuriți: care sunt aceste energii create? Tot ce „mișcă” în mine, tot ce simt, gândesc, spun, fac! Dar „carnea” acestei transformări este simțirea.

Orice trăire a noastră poate fi privită din două perspective: gândire și simțire. Dacă mă ocup doar de ce gândesc, rămân în iad. Gândurile mă bagă totdeauna în iad și-mi alimentează simțirea care, apoi, devine conducătoarea gândirii. Părinții ne învață să renunțăm la gânduri, cu ajutorul rugăciunii, și să-I oferim Domnului simțirea pentru a o vindeca. Renunț la gânduri și accept ceea ce simt, o îndur, o trăiesc și o ofer omului, Îl chem în ea ca s-o vindece.

Să presupunem că m-am îmbolnăvit și mă doare ceva. Primesc acea durere, o binecuvântez și mă rog, adică I-o dau lui Dumnezeu. Dar să nu zicem: „Doamne, scapă-mă repede, că nu mai pot să gândesc cu capul ăsta dureros”. Nu, ci: „Doamne, vino în durerea mea, ajută-mă s-o trăiesc, să-i aud mesajul”. Oare ce vrea să-mi spună această durere? Și care e rostul ei? Scopul durerii este să anunțe „forul superior”, să identifice cauza și să vindece.

În noi există substanțe, noi suntem capabili să producem substanțe care vindecă sau ne-ajută să nu simțim durerea. Dar pentru că zicem: „ah, fir-ar să fie, iar mă doare capul!”, în loc de „traseul vindecării”, activăm „traseul” revoltei, al fricii, al stresului și boala se agravează. Primirea durerii, răbdarea ei în har este calea vindecării, chiar dacă folosim și leacurile pământești oferite tot de Dumnezeu. Dar avem nevoie de timpul acela în care primim durerea, o oferim Domnului, oferim și primim vindecarea. Acest timp este timpul răbdării, timpul vindecării sufletului nostru, a puterilor lui îmbolnăvite de păcat. Sfinții Părinții spun că răbdarea vindecă toate. Și Domnul ne spune: „Cine va răbda până la sfârșit, acesta se va mântui”, adică se va elibera.

(Monahia Siluana VladDoamne, unde-i rana?, Editura Doxologia, Iași, 2017, pp. 53-54)


Articole Asemănătoare
1496

Dumnezeu nu părăseşte pe nimeni

Prin rugăciune, mulţi credincioşi, din Vechiul şi Noul Testament până în zilele noastre, s-au folosit mult, foarte mult, şi sufleteşte şi trupeşte. Mulţi creştini se plâng că Dumnezeu i-a părăsit şi nu le-a dat cele ce au cerut şi aşteptat ei… Aceasta este şoapta diavolului, care întotdeauna caută a împinge lumea în prăpastia deznădejdii. Dumnezeu nu […]

Articole postate de același autor
1649

Mesaj de felicitare adresat Înaltpreasfinţitului Mitropolit Vladimir cu ocazia cu ocazia jubileului de 65 de ani

În lumina curată a popasului aniversar, prilejuit împlinirii a 65 de ani de frumoasă şi rodnică vieţuire a Înaltpreasfinţiei Voastre, strălucește binecuvântarea şi dragostea lui Dumnezeu. În comuniune de rugăciune la această sărbătoare binecuvântată, aducem mulţumire lui Dumnezeu pentru darurile revărsate asupra Înalt Preasfinţiei Voastre, pe care le-aţi cultivat prin rugăciune şi osteneală, înţelepciune şi […]