Primirea durerii, răbdarea ei în har este calea vindecării…

4479

Inima omului este laboratorul în care energiile create, sub puterea și cu lucrarea harului sunt transformate în energii divino-umane. Dar noi nu suntem lămuriți: care sunt aceste energii create? Tot ce „mișcă” în mine, tot ce simt, gândesc, spun, fac! Dar „carnea” acestei transformări este simțirea.

Orice trăire a noastră poate fi privită din două perspective: gândire și simțire. Dacă mă ocup doar de ce gândesc, rămân în iad. Gândurile mă bagă totdeauna în iad și-mi alimentează simțirea care, apoi, devine conducătoarea gândirii. Părinții ne învață să renunțăm la gânduri, cu ajutorul rugăciunii, și să-I oferim Domnului simțirea pentru a o vindeca. Renunț la gânduri și accept ceea ce simt, o îndur, o trăiesc și o ofer omului, Îl chem în ea ca s-o vindece.

Să presupunem că m-am îmbolnăvit și mă doare ceva. Primesc acea durere, o binecuvântez și mă rog, adică I-o dau lui Dumnezeu. Dar să nu zicem: „Doamne, scapă-mă repede, că nu mai pot să gândesc cu capul ăsta dureros”. Nu, ci: „Doamne, vino în durerea mea, ajută-mă s-o trăiesc, să-i aud mesajul”. Oare ce vrea să-mi spună această durere? Și care e rostul ei? Scopul durerii este să anunțe „forul superior”, să identifice cauza și să vindece.

În noi există substanțe, noi suntem capabili să producem substanțe care vindecă sau ne-ajută să nu simțim durerea. Dar pentru că zicem: „ah, fir-ar să fie, iar mă doare capul!”, în loc de „traseul vindecării”, activăm „traseul” revoltei, al fricii, al stresului și boala se agravează. Primirea durerii, răbdarea ei în har este calea vindecării, chiar dacă folosim și leacurile pământești oferite tot de Dumnezeu. Dar avem nevoie de timpul acela în care primim durerea, o oferim Domnului, oferim și primim vindecarea. Acest timp este timpul răbdării, timpul vindecării sufletului nostru, a puterilor lui îmbolnăvite de păcat. Sfinții Părinții spun că răbdarea vindecă toate. Și Domnul ne spune: „Cine va răbda până la sfârșit, acesta se va mântui”, adică se va elibera.

(Monahia Siluana VladDoamne, unde-i rana?, Editura Doxologia, Iași, 2017, pp. 53-54)


Articole Asemănătoare
5653

Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu

Ce trebuinţă ai, omule, să cauţi cărţi multe, care să te povăţuiască pe tine spre folos şi să întrebi pe toţi dascălii, zicând: „Spuneţi-mi, cum mă voi mântui?”. Iată, toate cărţile cele învăţătoare în două cuvinte încap, adică: întru frica lui Dumnezeu şi întru a avea pe Domnul înaintea ochilor, totdeauna. Să iei aminte la […]

Articole postate de același autor
4515

Femeia care-şi spovedea bărbatul

Maria era o femeie căsătorită, care nu se prea înțelegea cu soțul ei și din această cauză în casa lor era tot timpul neliniște și război. Ea se credea foarte credincioasă și mereu mergea la spovedanie, dar de fiecare dată la alt duhovnic. La duhovnic când se spovedea mai mult vorbea despre păcatele soțului său […]


Foto