Uneori trebuie să călătoriţi împreună cu soţul, pentru ca în viaţa lui să nu existe o discordanţă izbitoare între viaţa de unul singur şi viaţa în familie. Şi să nu grăbiţi evenimentele: la cununie trebuie să se meargă cu responsabilitate şi în mod conştient, căci aceasta este o Taină care obligă la multe.
Dar de vreme ce nu există, deocamdată, o astfel de percepţie a Sfintelor Taine, atunci nici nu trebuie mers în această direcţie. Trebuie să vă osteniţi, înduplecându-L pe Domnul să vă dăruiască credinţa.
Mama Sfântului Grigorie Teologul era credincioasă, iar tatăl păgân. Cred că în acele timpuri nu se punea problema cununiei. Însă sfârşitul încununează lucrarea. Mama i-a educat pe copii în credinţa ortodoxă, iar tatăl şi-a sfârşit viaţa ca arhiereu ortodox. Dar iubirea trupească este una din componentele căsătoriei şi se binecuvântează în Taina Cununiei şi păcătuieşte acela care îndrăzneşte să dispreţuiască căsătoria. Dumnezeu a binecuvântat două căi, cea a căsătoriei şi cea a monahismului, şi ambele sunt căi ale Crucii. Alegerea dumneavoastră a fost deja făcută şi trebuie să vă purtaţi crucea până la sfârşit cu iubire şi de bunăvoie. Şi de unde ştiţi că nu-l veţi mântui pe soţul dumneavoastră, care se va sfinţi prin soţia sa credincioasă? Citiţi capitolul 7 din Epistola I către Corinteni, şi acolo veţi găsi răspunsul căutat.
Din Arhimandritul Ioan Krestiankin, Povăţuiri pe drumul Crucii, Editura de Suflet, Bucureşti, 2013, p. 183-184
