De sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ÎPS Mitropolit Vladimir a sfințit Prestolul și a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Sf. Ap. Petru și Pavel”din or. Drochia

857

De sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, marți, 12 iulie 2022 Înaltpreasfințitul Părinte Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove a Sfințit Prestolul și a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din or. Drochia.

La primele ore ale dimineții, Ierarhul a fost întâmpinat de către Părintele-paroh Pavel Robu și familia, reprezentanții Asociației veteranilor flotei militare marine în numele Alexandru Marinesco din or. Drochia împreună cu enoriașii sfintei biserici.

Serviciul Divin a început cu rânduiala de sfințire a Prestolului bisericii – obiect nelipsit din cultul liturgic ortodox și a interiorului bisericii după care a început Sfânta și dumnezeiasca Liturghie.

Înaltpreasfinției Sale i-au coliturghisit: Prot. mitr. Pavel Vuluță, protopop de Drochia, Preot Pavel Robu, parohul sfintei biserici și un sobor de preoți și diaconi. Printre enoriașii prezenți la Sfânta Liturghie a fost și dl. Alexei Vasilean, Președintele raionului Drochia împreună cu reprezentanți din conducerea raională.

Pentru munca depusă la zidirea acestui Sfânt Lăcaș de închinare, la Vohodul mic, Ierarhul a decorat cu patru distincții bisericești pe Preotul-paroh Pavel Robu, după cum urmează: dreptul de a purta paliță, dreptul de a purta cruce cu pietre scumpre, avansarea în treapta de Protoiereu și dreptul de a purta mitră. Totodată, mai mulți preoți din protopopiat la fel s-au învrednicit de distincții bisericești.

După Sfânta Liturghie a urmat înconjurul bisericii cu citirea celor patru evanghelii rânduite sărbătorii, sfințirea Troiței din imediata apropiere a bisericii și un Te-deum în care s-a cerut mijlocirea și ocrotirea Dumnezeului Ceresc. Totodată, mai mulți ctitori ai Sfintei biserici au fost decorați cu medalii și diplome bisericești iar toți cei prezenți, au primit în dar de la Arhipăstor, cărțulii de rugăciune și iconițe întru amintirea acestu-i măreț eveniment dar și pentru sporirea și întărirea credinței.

Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir împreună cu Preoții slujitori și enoriașii bisericii, au parcurs un drum al crucii până la monumentul Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt din centrul orașului unde a avut loc depunerea de flori în amintirea Marelui Voievod al Moldovei după care a urmat sfințirea celui de-al patrulea monument ridicat în cinstea Flotei maritime a spațiului românesc de către Veteranii Asociației veteranilor flotei militare marine în numele Alexandru Marinesco din or. Drochia.

A urmat și depunerea de flori la monumentele victimelor: Flotei maritime, Războiului II Mondial, celor de la Cernobîl, Războiului din Afganistan și a Deportărilor comuniste. Veșnică lor pomenire din neam în neam.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media,

Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
1978

Mesajul de condoleanțe al Înaltpreasfințitului VLADIMIR în legătură cu trecerea la cele veșnice a Protoiereului Ioan Bîrlădeanu, clericul bisericii „Minunea Sfântului Arhanghel Mihail” din satul Vărvăreuca, raionul Florești

Cu tristețe în suflet am aflat despre plecarea din această viață pământească a Protoiereului Ioan Bîrlădeanu, clericul bisericii „Minunea Sfântului Arhanghel Mihail” din satul Vărvăreuca, raionul Florești La trecerea acestui slujitor al Bisericii lui Hristos, suntem cu gândul și cu rugăciunea alături de familia și rudele îndurerate, îndemnându-i pe toți să se aline cu amintirea […]