De ce-i amară pocăința?

513

Сând ne pocăim, ne întoarcem cu toată ființa către Dumnezeu, deși suntem copleșiți de durere. La început durerea aceasta este amară, căci purtăm în noi rănile păcatului, dar odată ce ni se tămăduiesc rănile, pocăința devine dulce.

Un sfânt spunea că mierea este dulce limbii, dar dacă limba are vreo rană, în loc să simtă dulceață, va simți durere. La fel se întâmplă și cu pocăința. Când ne vedem propria sărăcie, ne tânguim din pricina ei, până când tânguirea noastră se preface în lacrimi de iubire pentru acest minunat Dumnezeu al nostru.

Din Arhimandritul Zaharia Zaharou, Omul cel tainic al inimii, Editura Basilica, București, 2014, p. 138


Articole Asemănătoare
523

Viaţa noastră trebuie să fie o continuă rugăciune!

Pe călugăriţele din mănăstire aşa le învăţa: – Maicilor şi surorilor, viaţa noastră trebuie să fie o continuă rugăciune. Sunt nemulţumit de sfinţiile voastre că nu slujiţi şi nu cântaţi lui Dumnezeu cu mai multă râvnă. Că noi trebuie să ardem pentru dragostea Lui. Nu suntem pentru rugăciuni lungi şi cu mintea împrăştiată. Ci să […]

Articole postate de același autor
408

Să începem orice lucru cu rugăciune şi cu semnul Sfintei Cruci

Ştim de la Sfinţii Părinţi că înţelepciunea are două capete. Cel de jos este frica de Dumnezeu, iar cel de sus este dragostea de Dumnezeu, care este „legătura desăvârşirii”. De la frica de Dumnezeu începând, eu îi îndemn pe credincioşi la frica de moarte şi de judecată. Apoi le aduc aminte de muncile iadului, de […]