Nu îi poți opri pe cei ce vor să-ți facă rău oricât de bun ai fi tu, dar poți ca tu să nu faci rău nimănui

26232

Cea mai mare școală a vieții este să cunoști pe Dumnezeu și pe tine însuți. Dacă ne-am judeca mereu pe noi și faptele noastre, nu am mai avea timp să judecăm pe alții și faptele lor! Nu lăsa lucrurile exterioare să le distrugă pe cele interioare. Mereu se vor găsi motive sau oameni care să te tragă în jos, dar caută bine în tine și vei găsi mult mai multe motive care să te ducă în sus. Iubește cu adevărat și fără de păcat! Iartă, iubește, cucerește tot ceea ce cerul dorește. Gândul și urechea ta nu le apleca la oameni căci vei fi rănit, apleacă-le la Dumnezeu și vei fi mântuit.

Nu vă speriați, țineți-vă aproape de Dumnezeu și nu vă va atinge nimic rău. Dacă față de Dumnezeu ești în regulă, curat, împăcat, atunci ești un om minunat, chiar dacă de lume ești urât, judecat sau alungat. Tu iartă, iartă pe oricine, căci aceasta este cea mai mare minune astăzi.

Nu îi poți opri pe cei ce vor să-ți facă rău oricât de bun ai fi tu, dar poți ca tu să nu faci rău nimănui. Omul zilelor noastre este foarte instabil atât în credință cât și în prietenie. Oamenii se vând prea ușor fie unii pe alții, fie pe ei înșiși. Respectul, încrederea, iertarea, iubirea, dragostea, smerenia, răbdarea le mai găsim doar în cărți. Imposibil sa fie o lume mai bună, dacă noi suntem mai răi pe zi ce trece. O lume mai bună se poate face doar prin bunătate noastra, nu prin răutate.

Îndepărtarea de Dumnezeu, de adevăr, de normalitate aduce multă pedeapsă și greutate. Omul întrece măsura în toate păcatele și fărădelegile. Nu se mai roagă, nu se mai pocăiește, nu se mai spovedește și atunci inima i se umple de invidie și ură. Avem timp de orice mai puțin de Dumnezeu. Omul se strică pe zi ce trece, se îndepărtează de Dumnezeu și se afundă în păcate tot mai rău. Nu mai crede în ce spune Sfânta Scriptură, dar crede tot ce spune televizorul sau internetul. Nu mai caută în evanghelie adevărul, acolo unde l-ar găsi neștirbit, ci îl caută pe internet unde minciuna este înfloritoare. Din aceasta pricină dispare puterea de a se mai ruga dar mai ales de a ierta. Dispare puterea de a mai iubi curat. Dispare normalitatea și dreptatea, iar în locul lor apar superficialitatea și anormalitatea. Trebuie multă rugăciune și curăție ca să trecem cu bine în veșnicie.

Încearcă să nu lași ca vorbele oamenilor să înlocuiască cuvintele lui Dumnezeu. Şi orice tulburări sau sminteli ai vedea în jurul tău, trebuie să rămai statornic în credință. Şi cel mai bine este dacă poți trece peste toate câte ţi se întâmplă, fără să judeci, căci atunci vei scăpa și tu de judecata lui Dumnezeu. Împrăștie în jurul tău doar iubire și iertare, smerenie și dragoste adevarată.

Părintele Ioan Danci


Articole Asemănătoare
4475

Gândurile bune şi gândurile rele

Într-o clipă îs pe pământ şi în cer! De la marginile lumii şi din adâncuri se reîntorc şi ne spun în şoapta lor tot ce avem de îndeplinit: bine sau rău, dar tu, omule, alege! Gândurile rele… puzderie! Ele tăbărăsc de obicei în mintea omului concentrat la rugăciune sau hotărât a săvârşi binele! Musafirii nedoriţi, […]

Articole postate de același autor
2661

Nu am timp…pentru Hristos

Bătrânul Porfirie zicea: “Hristos este prietenul nostru, fratele nostru El este tot binele şi toată frumuseţea. El este Totul. În Hristos nu este nici tristeţe, nici melancolie, nici introvertire, atunci când omul este copleşit de gândurile şi împrejurările care l-au apăsat şi l-au rănit. Hristos este Bucurie, Viaţă, Lumină, Lumină adevărată, care-l îmbucură pe om, […]


Foto