Nu puţini sunt aceia care cred că fie spui „preot”, fie spui „popă”, de fapt, te referi la aceeaşi persoană, la aceaşi slujire, la aceeaşi formare duhovnicească a aceluiaşi om, pentru că cele două cuvinte sunt sinonime. FALS!
Pentru a înţelege de ce nu sunt sinonime cele două cuvinte, iată pe scurt portretul celor doi:
Preot:
– slujitor prin vocaţie,
– urmează Teologia şi îmbrăţişează preoţia din convingere
– slujeşte din dragoste, fără a face diferenţe între oameni
– nu uită că este slujitor al Domnului, purtându-se ca atare în orice împrejurare
– scopul său este de a aduce pe cât mai mulţi pe Calea lui Dumnezeu
– predică prin propria lui viaţă pe Hristos, vorbind din inimă ceea ce el însuşi crede şi trăieşte
Popa:
– slujitor prin circumstanţe
– urmează Teologia şi calea preoţiei din interes
– socoteşte preoţia un „job” ca oricare altul şi de multe ori îl veţi auzi spunând: „sunt preot numai cât sunt în biserică, în rest sunt şi eu ca ceilalţi oameni”
– nu poarta reverenda, decât la biserica, pentru a nu se „da de gol”
– scopul său principal este de a obţine câştiguri trecătoare pentru sine
– predică numai din cărţi şi tratate teologice, idei citite, nu trăite
Şi cu toate acestea, trebuie sa ştiţi ca Tainele săvârşite după tipic sunt valide indiferent dacă slujitorul este „preot” sau „popă”.
Diferenţa nu se face la acest capitol ci la un altul foarte important numit: Judecata lui Hristos, când toţi vom da seama !
Acest scurt articol nu este o invitaţie la judecarea slujitorului de la Sfântul Altar ci doar o explicaţie duhovnicească a celor doi termeni folosiţi atât de des.
Ca în toate religiile, şi în creştinism există slujitori ai cultului, adică persoane special alese şi rânduite pentru îndeplinirea îndatoririlor rituale.
În religia creştină, ei fac parte din ceea ce numim cler sau ierarhie bisericească. Această ierarhie cuprinde trei trepte sau grade: arhierei, preoţi şi diaconi. Aceştia constituie ierarhia superioară, pentru că există şi o ierarhie inferioară care cuprinde: ipodiaconi (subdiaconi), lectori, cântăreţi şi alţii.
În cele ce urmează ne vom referi la modul de adresare faţă de aceşti slujitori bisericeşti, adresare care este foarte confuză în lumea neclericală.
De la început trebuie să spunem că toate aceste trepte ale ierarhiei se primesc printr-o slujbă specială de sfinţire, care se numeşte Taina sfintei Hirotonii, actul sfinţirii în sine se numeşte hirotonire sau hirotonisire. Slujba este oficiată numai de arhierei, un şi de preoţi şi diaconi. Un arhiereu este sfinţit de către trei arhierei, iar preotul şi diaconul sunt sfinţiţi de către un arhiereu. Aşadar, persoanele clerice, membrii ierarhici sunt sfinţiţi şi un sfinţi, sfinţenia fiind o calitate pe care o dobândesc numai anumite persoane, recunoscute şi proclamate ca atare de către Biserică.
Arhiereul este persoana sfinţită care deţine puterea bisericească, adică învăţătorească, sfinţitoare şi de conducere, în deplinătatea ei. Arhiereul mai poartă şi numele slav de Vlădică. Toţi arhiereii sunt egali între ei sub aspectul deţinerii şi exercitării puterii bisericeşti. Ei se deosebesc din punct de vedere administrativ.
În acest sens, în administraţia bisericească există mai multe trepte ale arhieriei. Aşa, de exemplu, conducătorul titular al unei episcopii sau eparhii se numeşte episcop. El poate să aibă un vicar sau ajutător care se numeşte arhiereu – vicar. Unui episcop ne adresăm cu formula ,,Prea Sfinţite Părinte Episcop, Prea Sfinţia Voastră, Prea Sfinţia Ta”. Apelativul ,,Prea Sfinte” un este corect. Mai există şi formula, întrebuinţată în Bisercile de limbă greacă, ,,Prea Sfinţite Stăpân” , pe care o folosim şi în Biserica Ortodoxă Română.
Conducătorul titular al unei arhiepiscopii, adică al unei unităţi bisericeşti superioare episcopiei, se numeşte arhiepiscop. Modul de adresare este ,,Înalt Prea SfinţitePărinte Arhiepiscop”.
Mai multe arhiepiscopii şi episcopii alcătuiesc o mitropolie. Conducătorul unei mitropolii se numeşte mitropolit, căruia ne adresăm cu formula ,,Înalt Prea Sfinţite Părinte Mitropolit”.
Unitatea bisericească cea mai mare este patriarhia, care cuprinde mai multe mitropolii şi care este condusă de un patriarh. Modul de adresare pentru patriarhi este ,,Prea Fericite Părinte Patriarh”, ,,Prea Fericirea Voastră”. În Biserica Romano – Catolică şi în unele Biserici ortodoxe se întrebuinţează formula ,,Sanctitatea Voastră”. Arhiepiscopii, mitropoliţii şi patriarhul au vicari sau ajutători care se numesc episcopi vicari.
Toţi arhiereii vicari, episcopii, arhiepiscopii, mitropoliţii şi patriarhii se mai numesc ierarhi. Ei alcătuiesc înalta ierarhie.
Cât priveşte a doua treaptă a ierarhiei bisericeşti, denumirea corectă este cea de preot şi nu de popă, care este termen de origine slavă şi care are un sens popular cu iz de dispreţ şi ironie. Unui preot ne adresăm cu formulele: ,,cucernice sau prea cucernice părinte”, ,,părinte”, ,,sfinţia voastră”, ,,sfinţite părinte”, ,,cinstite părinte”.
Pentru slujitorii din treapta a treia, adică diaconii, întrebuinţăm formulele: ,,părinte diacon”, ,,sfinţia voastră”, ,,cucernice sau preacucemice părinte diacon”.
