Viața creștină și conceptele greșite

1347

La toţi oamenii, viaţa creştină autentică începe cu o asemenea transformare radicală dureroasă, cum este înfăţişată în cartea „Lupta cu păcatul”. Şi este adevărat că cine nu a trăit o asemenea transformare radicală, încă nu a început să trăiască creştineşte? Nu, nu la toţi. Cei ce şi-au păstrat harul botezului în toată puritatea lui, nu încearcă acest seism. Dar şi în cazul lor este vizibil momentul în care încep să trăiască viaţa creştină în mod conştient. Acesta este acel moment când ei încep, în mod conştient, să considere obligatorie pentru ei acea rânduială a vieţii, în care se aflaseră încă din copilărie, datorită îndrumării educatorilor, prin imitaţie sau din obişnuinţă.

În acest caz, nu poate niciodată exista o ruptură dureroasă, deoarece, ajungând la convingerea că este pentru binele lor să fie creştini şi hotărându-se în acest sens, ei găsesc deja pregătit — şi în afara lor, şi înăuntru — tot ce le trebuie ca să trăiască creştineşte; adică atât concepţiile, sentimentele şi dispoziţiile lor, cât şi rânduiala exterioară a vieţii şi a moravurilor şi toate regulile au fost formate şi până acum în duhul lui Hristos. În acest caz, lor nu li se adaugă nimic nou, în afara faptului că, tot ceea ce până atunci făcuseră din obişnuinţă sau din imitare, din acest moment încep să facă din simţul datoriei.

Fericite aceste suflete! Dar cât sunt de rare! Cel mai adesea, ajungând la gândul că trebuie să se mântuiască, oamenii găsesc în ei şi în organizarea vieţii lor foarte multe lucruri care nu duc la mântuire, ci la pierzanie, adică ori concepţiile nu le sunt drepte, ori simţămintele şi dispoziţiile le sunt rele, ori obişnuinţele le sunt pătimaşe, ori legăturile cu ceilalţi le sunt josnice, şi aşa mai departe. Astfel de oameni, când se hotărăsc să trăiască creştineşte, nu pot evita ruptura dureroasă, deoarece le este cu neputinţă să nu simtă mânia lui Dumnezeu pentru ofensa adusă cu bună știință măreţiei Lui şi întrucât trebuie să-şi desprindă inima de ceea ce, până atunci, fusese pentru ea o desfătare şi să o apropie de ceea ce i se pare neplăcut. Cu cât cineva are mai multe obişnuinţe şi simţăminte pătimaşe şi cu cât a trăit în ele mai îndelung, cu atât mai dureros şi mai greu îi este sufletului să se întoarcă la Dumnezeu.

În cartea „Lupta cu păcatul” este înfăţişată convertirea unui mare păcătos. Mai există şi o a treia categorie de oameni, care, după rânduiala exterioară a vieţii lor, sunt creştini desăvârşiţi, dar înlăuntrul lor nu ştii ce poţi găsi. Aceştia nu cred că trebuie să schimbe ceva în ei şi rămân aşa cum sunt. Totuşi, starea lor este proastă. Acestea sunt fecioarele cele nebune! Pe din afară şi ele au candele, cum se cuvine, dar pe dinăuntru e pustiu: nici ulei, nici feştilă. Doamne, izbăveşte-ne de aceasta! Iată că şi aceştia, fără să trăiască dureroasa ruptură, se consideră în rândul creştinilor bineplăcuţi Domnului! Dar este o mare deosebire faţă de primii. Aceia au trăit şi ţin minte momentul când şi-au asumat conştient jugul cel bun al lui Hristos sau când au considerat obligatoriu pentru ei ceea ce mai înainte luau drept obişnuinţă — atât pentru însemnătatea acelui moment din viaţa lor, cât şi pentru starea deosebit de fericită pe care o încearcă atunci sufletul. Iar aceştia din urmă nu au trăit această experienţă şi nu o ţin minte, ci îşi duc traiul aşa cum s-au obişnuit. Şi asta încă n-ar fi nimic, dar necazul este că, oprindu-se la forma exterioară a vieţii creştine mântuitoare, ei nu pătrund înăuntru, ca să vadă ce este în inimă şi în minte, ci îngăduie acolo să crească tot felul de necurăţenii şi de nimicuri; aceştia rămân, parcă, îngheţaţi în afară. Dar ceea ce este mai important: considerându-se pe ei drepţi, îi aşază pe toţi ceilalţi în rândul păcătoşilor, îndeosebi pe cei care nu le recunosc pretinsa „sfinţenie”; din această pricină, bănuiala şi clevetirea, amestecate cu lauda de sine constituie principala lor infirmitate. Doamne, izbăveşte-ne, ca să nu ajungem pe acest făgaş!

Din Sfântul Teofan Zăvorâtul, Învățături și scrisori despre viața creștină, Editura Sophia, București, 2012, p. 111-112


Articole postate de același autor
1811

Iertarea păcatelor poate fi la un psalm distanță

Eu cred că fiecare om se poate vindeca de patima lui, dacă va înţelege că atâta vreme cât mai trăim în această viaţă, este vreme de luptă. Să nu ne uităm la păcat ca la ceva în sine, ci ca la nimic. Să ştii că nu este un păcat mai spurcat ca altul – toate […]