A venit deci, pe pământ Domnul Păcii, ne-a adus o Pace fără sfârșit și se află permanent în mijlocul nostru făcător de Pace. De ce dar nu este pace în lume? De ce lumea, ca și cum nu ar avea-o, o caută, o dorește, suspină după Pace?
Dar cum înțelege lumea Pacea?
Lumea păgână dinainte de Hristos, romanii îndeosebi, aveau această vorbă despre Pace: „Si vis pacem, para bellum”, „Dacă vrei pace, pregătește-te de război”. Și vorba aceasta a rămas în cinste până în zilele noastre, când popoarele își justifică teribila înarmare, pregătindu-se de război, „pentru intimidarea adversarului”, „pentru apărarea păcii”.
Dacă la lumea dinainte de Hristos, această înțelegere avea o justificare: domnia ignoranței, a păcatului, apoi după venirea pe pământ a Domnului Păcii, ea este cu totul anacronică, lipsită de sens. Cum să faci pace fabricând unelte de război? Cum să te faci sănătos luând otrăvuri care îmbolnăvesc?
Unii oameni așteaptă Pacea de la cutare sistem politic, de la vreun genial conducător de popoare. Este firesc deci, să ne întrebăm: „Ce oameni pot face pace în lume, ce concepție politică poate instaura pacea pe pământ?”.
Sfânta Evanghelie ne spune că celor ce cred în numele lui Hristos le-a dat putere să se facă fii ai lui Dumnezeu (Ioan 1,12), și în altă parte: „Fericiți făcătorii de Pace că aceia fii ai lui Dumnezeu se vor chema” (Matei 5, 9). Deci lucrul este simplu: „Făcătorii de Pace” sunt fiii lui Dumnezeu, adică cei ce cred în El. Pot și alții să o facă? Ne-o spune Însuși Domnul Hristos: „Fără de Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15, 5).
(Ieromonahul Petroniu Tănase, Chemarea Sfintei Ortodoxii, Editura Bizantină, București, 2006, pp. 147-148)
