Cum ocolești neînțelegerile din viața de familie?

3169

Soţiilor le recomanda: „Nu poţi supune judecăţii obşteşti şi să întrebi pe membrii familiei, sau pe rude, sau pe prieteni despre ceea ce spune bărbatul tău, chiar dacă asta nu vi se pare corect. Spune-i părerea ta, dar lasă-l să-şi asume el răspunderea.”

Vrând să arate că cedarea între soți, precum şi a părinţilor faţă de copii au de multe ori rezultate pozitive, o recomanda. Şi spunea: „De ce la maşini s-au pus roți de cauciuc şi cu aer în ele? Ca să cedeze, să se adâncească puţin la vreo piatră sau neregularitate a şoselei şi astfel să poată trece piedicile. Dacă roțile ar fi fost pline şi neelastice, maşina n-ar fi putut înainta. S-ar fi distrus după o mică distanță de la plecare, din cauza trepidaţiilor pricinuite de neregularitățile terenului. La fel se întâmplă şi cu cedarea în familii. Prin ea, se ocolesc multe probleme şi se asigură continuitatea sporirii duhovniceşti.”

 

(Arhimandrit Epifanie Teodoropulos, Crâmpeie de viață, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 132)


Articole postate de același autor
3078

Creșterea copiilor este cea mai înaltă artă

Lucrarea importantă a educației copiilor reprezintă îndatorirea părinților, în primul rând în cadrul familiei. În mod special, mama, de vreme ce rămâne timp de mai multe ore lângă copii, îi învață să facă primii pași, îi obișnuiește să spună primele cuvinte.  Este limpede faptul că buna educație a copiilor de la vârsta prunciei este prin […]