Sfântul Apostol Andrei sărbătorit la Mănăstirea Curchi

580

În ziua prăznuirii Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi, înconjurat de preoții slujitori ai așezământului monahal.

Sfantul Andrei, impreuna cu fratele sau Sfantul Apostol Petru, fiii lui Iona din Betsaida, au fost pescari. Spre deosebire de Petru care era casatorit, Andrei a ales sa-si traiasca viata in feciorie si locuia in casa fratelui sau. Sfântul Andrei era ucenicul Sfântului Ioan  Botezătorul. La un moment dat, când era în preajma maestrului său spiritual, Sfântul Andrei îl aude spunând: «Acesta este Mielul lui Dumnezeu» – referindu-se la Iisus Hristos care trecea pe acolo unde Ioan propovăduia pocăința. Acest cuvânt a fost suficient pentru Sfântul Andrei ca să îl determine să ia o decizie definitivă în a-L urma pe Hristos și a deveni ucenicul Lui.

Sinaxarele bizantine amintesc ca Apostolul cel intai chemat a propovaduit in Bitinia si Pont, precum si in alte tinuturi ce se afla langa Marea Neagra, ajungand in Scitia, la Dunare, unde a zabovit propovaduind geto-dacilor, romanilor si grecilor aflati atunci acolo. Pentru ca stramosii nostri geto-daci au primit cuvantul Evangheliei si au fost botezati de Sfantul Apostol Andrei, il cinstim ca ocrotitor si parinte spiritual al poporului nostru.

Sfantul Andrei moare rastignit cu capul in jos, la Patras, in Ahaia (Peloponez) pe o cruce in forma de X. Se spune că atunci când s-a apropiat de ea ar fi rostit următoarele cuvinte: „Te salut, cruce preţioasă, care ai fost sfinţită prin corpul Dumnezeului meu şi împodobită prin membrele Sale, ca şi cu nişte pietre scumpe. Mă apropii de tine plin de bucurie, primeşte-mă în braţele tale! O, cruce mântuitoare care ai fost înfrumuseţată prin membrele Domnului, cu foc te-am iubit! De mult te doresc şi caut! Dorinţa mi s-a împlinit, primeşte-mă în braţe, scoţându-mă din mijlocul oamenilor, şi mă du la Stăpânul meu. Acel ce S-a servit de tine spre a mă răscumpăra, să mă primească prin tine“ (Vieţile Sfinţilor, 1898, pg 67-68).

„Vânarea peștilor lăsând, Apostole, pe oameni ai vănat cu trestia învățăturii, aruncând ca undiță îndemnarea la buna credință, și scoțând dintru adâncul înșelăciunii toate neamurile, Andreie Apostole, cu Petru fiind de un sânge și lumii învățător cu mare glas, rugându-te nu înceta pentru noi, cei ce cu credință și cu dragoste, prea marite, bine lăudăm pururea cinstita pomenirea ta.”

Sursa: manastireacurchi.md


Articole postate de același autor
442

Icoana şi moaştele Sf. Ierarh Nicolae, Făcătorul de Minuni, dar și un chivot cu sfinte moaște din mâna dreaptă a Sf. Prooroc Ioan Botezătorul vor rămâne spre închinare la biserica „Sfântul Cuviosul Dimitrie cel Nou”din Chişinău până la data de 7 ianuarie 2022

La solicitarea credincioșilor, icoana şi moaştele Sf. Ierarh Nicolae, Făcătorul de Minuni, dar și un chivot cu sfinte moaște din mâna dreaptă a Sf. Prooroc Ioan Botezătorul vor rămâne spre închinare la biserica „Sfântul Cuviosul Dimitrie cel Nou”din Chişinău până la data de 7 ianuarie 2022. Îndemnăm creştinii să participe în următoarea perioadă la sfintele […]


Foto