Cum să mă rog să îmi găsesc şi eu pe cineva?

9743

Păi nu ştiu! În primul rând, rugaţi-vă de cea cu care sau de cel cu care vreţi să vă întâlniţi. „Alo, bună seara! Crezi că ai putea să ne întâlnim?” Că doar nu vă îndrăgos­tiţi de Brad Pitt, că pe ăla nu puteţi să-l sunaţi…

Iar dacă vă îndrăgostiţi de unul care, din când în când, vă mai este şi aproape, daţi-i semnale, daţi-i bipurile sufleteşti de rigoare. Şi rugaţi-vă aşa: „Doamne, dă-mi ceea ce am nevoie ca să mă mântuiesc! Mântuieşte-mă, Doamne, cu poporul Tău, nu mă lăsa lipsit de dragostea Ta!” Și după aceea, veţi vedea… Acum să nu vă închipuiţi că dacă vine Gică pri­mul în cameră, ăla e alesul. Mai testaţi şi voi, mai cercetaţi dacă e de la Duhul Sfânt sau de la duhul ălălalt.

Extras din Dr. Constantin Necula, Gânduri şi miride, Ed. Agnos, Sibiu, 2009, p. 141


Articole Asemănătoare
983

Dumnezeu se ocupă de mântuirea oamenilor, nu noi

Cum putem ajuta pe cineva care este botezat, dar merge foarte rar la biserică, ca să cunoască puterea credinței? Numai și numai rugându-te. O doamnă se plângea unui părinte: „Părinte, așa mă rog de el să vină la biserică!”. Și părintele-i zice: „Doamnă, nu te mai ruga de el, roagă-te pentru el”. Când vrem să-i […]

Articole postate de același autor
104

Frica de a fi om

– Cum pot să mă las de ţigări? Cum putem să-i întoarcem pe fumători? Dar pe beţivi? – Fumătorii sunt dependenţi de nicotină, sunt dependenţi de ţigară. Beţivii sunt de două feluri: sunt beţivi vicioşi şi beţivi alcoolici, bolnavi. Există o boală, sigur, este tot un viciu, tot o patimă, dar în care pătimaşul este […]