A privi un fir de iarbă bătut de vânt sau mângâiat de soare este un secret de viaţă pe care oamenii nu numai că l-au uitat, dar nici nu mai vor să mai ştie de el. ...Oamenii, când privesc un copac, o floare sau o frunză care tocmai le-a căzut în cale n-o pot vedea pentru că ei au ochii preocupaţi cu tot felul de lucruri...Preocuparea asta continuă, fără de pauză, creează oamenilor [...] problemele. Iar problemele, când se înghesuie una în alta devin griji. Iar când grijile se ceartă între ele care să fie mai importantă, omul cunoşte îngrijorarea. Şi atunci, pe ochii lor sufleteşti apare ceaţa prin care nu se vede nimic. Cât de tristă poate fi să fie viaţa în acest fel, vă puteţi închipui!
[...] Am observat cum se bucură copiii. Ei n-au privirea oamenilor mari. Nu cunosc ceaţa!
Din Dulci - Jurnalul unui caine scris de un Puric Dan, 2015, p.63
